Vă descriu în continuare, cât de exact pot, traseul pe care am fost pe 12 mai 2012.
Mai întâi, în Racoș vă recomand să mergeți să vedeți coloanele de bazalt, lacul format în fosta carieră Brazi și cariera de scorie bazaltică. Din gară ieșiți la șosea unde faceți dreapta și, după câteva sute de metri intrați pe un drum local la stânga pe care urcați pentru a ajunge la coloanele de bazalt. Pe același drum ajungeți și la cariera Brazi unde puteți sta un timp să admirați lacul format aici acum 10 ani când exploatarea în carieră a fost oprită. Vă întoarceți puțin înapoi și faceți dreapta pe un alt drum pentru a ajunge la cariera de scorie bazaltică, loc impresionant care vă duce cu gândul la Marele Canion din Arizona. La fiecare din aceste obiective sunt panouri unde găsiți mai multe informații. De aici trebuie să vă întoarceți pe același drum câteva sute de metri până ajungeți la un drum asfaltat unde faceți dreapta și coborâți în sat. Aici merită să faceți o oprire și la castelul Sukosd-Bethlen.
Mergeți în continuare pe drumul asfaltat care vă scoate în DN 13 iar la vreo 2 km de la ieșirea din Racoș faceți stânga spre Mateiaș și traversați calea ferată și podul peste Olt. Traversați Mateiașul și ajungeți la Dopca. Aici, dacă vreți să mergeți în Cheile Dopca, cu câteva case înainte de a ieși din sat trebuie să faceți stânga pe un drum local însoțit și de marcajul turistic bandă roșie. Dacă întrebați localnicii cum se ajunge la Chei probabil că nu vor ști să vă spună așa că cel mai bine este să întrebați cum se ajunge la baraj căci drumul spre chei trece pe lângă el și pe lângă lacul artificial format aici.
Lăsând drumul spre chei la stânga ne continuăm drumul și ajungem în Bogata unde trebuie să vă opriți puțin la frumoasa biserică din sat.
Continuăm drumul și ajungem la DN 13 unde facem dreapta și apoi, după cel mult un kilometru intrăm la stânga pe drumul spre Șercaia (este indicator în intersecție).
Trecem pe lângă combinatul Lafarge, prin Fântâna, Cuciulata și ajungem în Comana de Jos. Aici, dacă vă interesează, sunt două biserici declarate monumente pe care puteți să le vizitați, dacă nu, faceți dreapta spre Crihalma. Aici, aproape de ieșirea din sat, într-o curbă de 90 de grade la dreapta, părăsim șoseaua asfaltată și mergem înainte pe un drum neasfaltat care ne va duce paralel cu Oltul până în Hălmeag. Drumul este destul de rău după câțiva kilometri, inaccesibil autoturismelor ceea ce face ca mersul pe bicicletă pe aici să fie o adevărată plăcere.
După 9 km ajungem în Hălmeag unde trebuie să aveți grijă să nu apucați pe drumul spre stânga care duce la Șercaia. Trebuie să mergeți înainte iar imediat după intersecția amintită puteți face un minim efort și să urcați până la biserica evanghelică-luterană pentru că merită vizitată. După ieșirea din sat încep adevăratele probleme de orientare dar până acolo mai întâlniți o intersecție de drumuri unde trebuie să mergeți pe cel din stânga. Treceți apoi și de ultimele case și, după câteva sute de metri traversați un pârâu puțin adânc, se poate traversa pe bicicletă pentru a nu vă uda papucii.
După ce traversați pârâul drumul merge drept înainte dar nu pe acesta trebuie să mergeți ci fiți atenți că pe stânga mai este un drum mai puțin vizibil, practic mai mult niște urme de căruță, care urcă spre coama dealului din stânga. Veți întâlni mai multe urme de roți de căruță sau mașină care vă vor deruta și va face dificilă orientarea, important este să aveți în vedere că trebuie să treceți peste dealurile din stânga voastră. În principiu direcția pe care trebuie să mergeți este sud-vest (nu am verificat cu busola dar sper să nu mă fi înșelat). Dacă ați ajuns pe coama unui deal de unde vedeți Oltul în vale iar după el satul Mândra, Făgărașul mai la dreapta și Șona și mai la dreapta sunteți pe drumul cel bun. Urmați drumul pe creastă spre Șona iar piramidele (movilele sau guruieții cum mai sunt denumite) le veți vedea puțin mai la vale spre stânga.
După ce ați stat un pic la ele să le admirați faceți o coborâre până în sat pe care îl străbateți în totalitate pe drumul principal și continuați pe același drum spre Făgăraș. Deși se poate ajunge la DN 1 trecând peste Olt pe un baraj la 2-3 km de la ieșirea din Șona eu vă recomand totuși să mergeți până în Făgăraș pentru că drumul nu vă va da probleme de orientare, doar la intrarea în oraș când treceți printr-o comunitate de țigani este un pic mai întortochiat dar noi nu am avut probleme și ne-au răspuns frumos când i-am întrebat de drum. Mult mai periculos este să treceți prin Gârcini decât pe aici. Alte avantaje pentru care recomand Făgărașul și nu Mândra ar fi că aici puteți vizita cetatea (foarte frumoasă), puteți găsi un restaurant, pizzerie unde să mâncați ceva, magazine etc. iar dacă vă întoarceți cu trenul spre Brașov aici stă mai mult timp în care puteți să vă urcați și să vă aranjați bicicletele liniștiți.
Fără Cheile Dopca traseul are aproape 80 km, cea mai mare parte pe drumuri neasfaltate, de aceea recomand un MTB dar poate fi parcurs și cu alte tipuri de biciclete, singurul tip care nu cred că e potrivit fiind cursierele care au cauciucuri foarte subțiri și adaptate pentru șosele.
Sper să vă fie de folos descrierea făcută aici iar dacă aveți întrebări le puteți pune pe e-mail la cristi@brasovulpedaleaza.ro
Spor la pedalat!
Tură la Peștera
Duminică, 8 mai, dacă vremea va ține cu noi vă invităm la o tură de mountain biking prin satele Măgura și Peștera de lângă Bran. Vom merge pe biciclete pe șosea prin Râșnov și Bran până la Moeciu de Jos de unde vom intra pe un drum neasfaltat și cu pantă foarte mare care va scoate sufletul din noi până în satul Peștera dar peisajele vor fi superbe. Pentru cei amatori de speologie vom trece și pe la Peștera cu Lilieci. De acolo vom merge prin Măgura și vom coborî în Zărnești de unde cei mai puțin antrenați și cei obosiți pot lua trenul spre casă iar ceilalți ne vom întoarce tot pe biciclete. În total traseul va avea cam 100 km sau aproape dar dacă vă întoarceți cu trenul va fi mai puțin cu 30 km. Vor fi urcări și coborâri dificile pe care începătorii vor avea probleme dar cei cu un pic de antrenament vor putea face întreg traseul pe bicicletă.
Plecarea se va face la ora 9:00 de la Stadionul Tineretului.
Sâmbătă, 7 mai, dacă voi fi disponibil, plănuiesc să fac încă o ieșire cu bicicleta dar mult mai scurtă și mai ușoară, accesibilă și începătorilor. Nu am făcut încă nici un traseu pentru că depinde de șeful meu dacă mă va chema sau nu la muncă. În caz că sunt liber voi face postarea traseului vineri seara asa că verificați pagina noastră de pe facebook pentru noutăți.
Inca o bicicleta furata in Brasov!
Ne pare extrem de rău că primim asemenea mesaje pe mailul asociației, dar aceasta este situația și tot ce putem face momentan este să publicăm povestea emoționantă a lui Mihai, în speranța că cineva, cândva, va recunoaște bicicleta din imagine și va ajuta la recuperarea ei.
Nici nu stiu de unde sa incep, nu e un sentiment placut cand esti furat, mai ales ca esti pasionat de biciclete si dupa ce o personalizezi, piesa cu piesa….. Vina e in totalitate a mea, am mizat pe faptul ca e o zona circulata, vis-a-vis de piata tractoru (nu prin spatele blocurilor, din potriva!) legata de un gard de fier, intr-o dimineata, chiar de ziua muncii, in fata unei scari de bloc des circulata pe la orele 8:40(sosire) si respectiv 9:00 cand am observat ca ceva lipseste din imagine. Am anuntat organele de politie, au constatat ca nici lantu de 2 lei nu mai era, pe care cu o oarecare zgarcenie il cumparasem, doar scria cablu antifurt pe eticheta, nu-l taie nimeni in gandul meu, ca doar nu o las pe timpu noptii afara.Cei de la politie s-au ferit sa-mi dea o oarecare speranta, au spus ca s-au mai furat si sa nu am asteptari in vederea recuperarii, deci intr-un fel eram degeaba acolo la declaratii. Acesti infractori de rand care se ocupa cu asemenea furturi, oricum nu vor fi condamnati, decat cu suspendare, asa declara un politist. La aceste vorbe, nu ma gandeam decat la un singur lucru, razbunare..Am o singura poza cu bicicleta (poate va faceti o idee asupra ei si completez restul detaliitor in randurile de mai jos). Specific ca bicicleta furata e cea cu abtibildu “MOMO”, de culoare gri. Dupa cum se vede pare a fi o bicicleta oarecare, dar numai cadru mai e original din ce a fost odata 350 ron, imbunatatiri considerabile fiind aduse dupa ce a fost facuta poza, spre exemplu frane pe disc, manete schimbatoare, manete frana.. etc..In final macar am gasit un loc unde sa-mi vars ofurile, poate e cineva interesat si imi da un indiciu pe unde as putea sa incep sa o caut, ca presupun ca ar fi aiurea sa vinzi piesele, nu vad pe nimeni cu furca in plasa si te intreaba daca vrei sa o cumperi.Multumesc anticipat pentru un eventual raspuns.Mihai.
Pe unde pedalăm de 1 Mai
În această mini-vacanță sau weekend prelungit (spuneți-i cum vreți) ne-am gândit să facem câte o tură pe biciclete în fiecare zi, după următorul program:
1. Sâmbătă, 28 aprilie. Traseu pe asfalt 100% care trece prin Timișul de Jos, Timișul de Sus, Predeal, Pârâul Rece, Râșnov, Brașov. Are o dificultate medie și o lungime de aproximativ 70 km. Plecarea va fi la ora 10:00 de la magazinul Decathlon.
2. Duminică, 29 aprilie participăm la “Let’s bike it”, parte a proiectului mai Let’s Do It Romania”. Nu dau aici mai multe amănunte despre traseu pentru că le puteți citi pe site-ul nostru, vă spun doar că întâlnirea va fi la ora 9:00 în fața primăriei la statuia cu lupoaica. Important este ca cei care aveți aparate GPS sau telefoane cu GPS să le aduceți cu voi pentru a marca locurile cu gunoaie care vor fi adunate pe 12 mai.
3. Luni, 30 aprilie am programat să facem o nouă tură în care să dscoperim trasee de bicicletă și obiective turistice. De data aceasta vom merge în zona Făgăraș, Șona, Hoghiz. Va fi o tură lungă și dificilă pentru că mergem pe drumuri care nu le cunoaștem, ne așteptăm la orice, se poate să mergem prin noroaie, pe poteci prin păduri neumblate, să mergem pe lângă biciclete sau cu ele în cârcă și altele. Preferăm să mergem în grup mai mic în această tură pentru că vom merge cu trenul până la Făgăraș și nu știm ce fel de vagoane are și câte biciclete încap și, de asemenea, un grup mic are o viteză medie de deplasre mai mare. Cei care vor să vină trebuie să aibă o bicicletă bună în stare excepțională de funcționare, o condiție fizică bună și să fie bine echipat pentru că este foarte probabil să ajungem acasă târziu, pe întuneric. De aceea mai multe detalii vom da doar pe e-mail sau la telefon.
4. Marți, 1 mai vom face o tură pe traseul: Brașov, Cristian, Vulcan, Holbav, Paltin, Poiana Mărului, Zărnești, Râșnov, Cristian, Brașov. Lungimea traseului va fi de aprox. 80 km, mare parte pe șosele asfaltate, între Holbav și Paltin vom avea o porțiune de cca 5 km de drum neasfaltat dar, cu grijă, poate fi parcurs chiar și pe cursiere. Întâlnirea va fi la ora 9:00 la Stadionul Tineretului.
Dezbatere, Masa Critica si Let’s Bike It Brasov
Asociația Brașovul Pedalează aduce la cunoștința dumneavoastră informații despre evenimentele ce se vor desfășura în zilele următoare.
Așadar, joi, 26 aprilie 2012, de la ora 18:30, la Centrul Cultural Reduta, etaj 2, în Sala de Consiliu, va avea loc a treiadezbatere a asociației, la care sunt așteptați brașoveni interesați de promovarea mersului pe bicicletă. Tema acestei ediții este ”Necesități și probleme ale bicicliștilor”. Participarea este gratuită.
Vineri, 27 aprilie 2012, de la ora 18:00, în fața Primăriei, are loc prima ediție din 2012 Masa Critică Brașov, după ce ediția din luna martie a fost amânată din cauza vremii nefavorabile. Sunt așteptați bicicliști de toate vârstele iar evenimentul constă într-o plimbare pe biciclete pe traseu: Primărie – str. Nicolae Iorga – giratoriu Livada Poștei – blvd. Eroilor – blvd. 15 Noiembrie – Calea București – giratoriu Poienelor – blvd. Saturn – blvd. Alexandru Vlahuță – blvd. Gării – str. Aurel Vlaicu – giratoriu Plevnei – blvd. Griviței – str. 13 Decembrie – blvd. Iuliu Maniu – Primărie. Traseul are aproximativ 13 kilometri și va fi parcurs de bicicliști într-un mod pașnic, pentru a atrage atenția că și bicicliștii au drepturi.
Duminică, 29 aprilie 2012, are loc evenimentul Let’s Bike It Brașov, prin care mai mulți bicicliști parcurg un traseu prestabilit în județul Brașov și identifică zonele unde sunt aruncate deșeuri, gunoaie, mizerie. Având la dispoziție aparate GPS, participanții marchează coordonatele mormanelor de deșeuri și transmit aceste informații echipelor Let’s Do It România care, în data de 12 mai 2012, vor merge la locurile indicate și vor strânge gunoiul, în cadrul celei mai mari acțiuni de curățare a zonelor din România. Întâlnirea bicicliștilor are loc duminică, 29 aprilie 2012, la ora 9:00, la Statuia Lupoaicei, în fața Primăriei. Traseul pe care îl vor parcurge bicicliștii este următorul: Brașov – Sânpetru – Bod – Araci – Hăghig – Feldioara – Măieruș – Apața – Belin – Arini – Hăghig – Araci – Bod – Sânpetru – Brașov. Îl puteți vizualiza în format electronic la adresa http://g.co/maps/wxejk
Vă așteptăm!
Precizări
Salutare tuturor celor care urmăresc activitățile noastre. Scriu acest articol pentru cei care cred că i-am neglijat, că nu am organizat nici o tură pe biciclete în ultima perioadă sau am organizat doar pentru anumite persoane sau pentru ambiții personale. Într-adevăr, am făcut două ture de recunoaștere, una în zona comunei Apața și una în împrejurimile Racoșului.
Lângă Apața am vrut să mergem la peștera “Bârlogul Ursului” pe care am căutat-o prin pădure timp de aproape 6 (șase) ore fără să dăm de ea. Am mers pe biciclete, pe lângă biciclete, cu ele pe umăr sau în spate, ne-am întors din drum de câteva ori pentru a porni pe altă potecă în altă direcție și care s-a înfundat și aia, ne-am întors înapoi în sat trecând de multe ori prin albia unui pârâu. În tot acest timp am cerut informații prin telefon de la un localnic. După amiază, obosiți, cu nervii la pământ, am ajuns înapoi de unde am plecat, în Apața unde domnul Ludovic Szebeni, cel care ne-a dat informații prin telefon toată ziua ne-a invitat la dumnealui acasă unde ne-a servit cu o farfurie de ciorbă.
La Racoș am pornit pentru a vedea locațiile mai multor obiective turistice din zonă despre care se găsesc puține informații pe internet sau în diferite publicații iar informații despre cum se poate ajunge la ele, indicatoare turistice sau coordonate GPS lipsesc cu desăvârșire. Totul a fost găsit întrebând din om în om și, chiar dacă localnicii cunosc bine zona și îți dau indicații bune, de multe ori este greu de găsit calea cea bună mai ales pe drumuri forestiere care se ramifică sau se înfundă și trebuie să mergi pe poteci, drumuri de tractor care nu știi unde ies sau dacă ajung undeva. În Cheile Dopca (despre care nici un localnic nu știa, a trebuit să întrebăm de barajul de la Dopca pentru a intra în chei) am găsit și un marcaj turistic bandă roșie dar nici un indicator care să ne spună unde duce. Aici din nou am pierdut poteca bună și am avut noroc cu GPS-ul auto adus de Remus care ne-a indicat direcția spre șosea.
Cam așa a fost în cele două ture “exclusiviste” realizate până acum. Acum vă rog să vă gândiți cum ar fi fost să mergem în aceste condiții cu un grup de 30 de persoane sau mai mult. La Racoș am plecat cu un tren la ora 6 dimineața în care abia am reușit să băgăm 4 biciclete, două înghesuite lângă noi în compartiment și două pe hol la capătul trenului încurcând oamenii care urcau sau coborau din tren. Dacă eram mai mulți ce am fi făcut? Din turele organizate de mine am observat un lucru: cu cât grupul este mai mare viteza de deplasare este mai mică. Chiar dacă făceam pauze dese și lungi după ce dădeam semnalul de plecare mulți mai aveau de vorbit și mai dura câteva minute până se puneau în mișcare. În felul acesta credeți că reușeam să parcurgem 120 km într-o zi, în mare parte pe drumuri forestiere și poteci? Cam asta a fost distanța parcursă în fiecare din cele două ture.
Vom mai face astfel de ture în care nu veți fi invitați și vă rog să nu vă considerați jigniți pentru că le facem tot pentru voi, pentru a ști pe unde se poate și pe unde nu se poate merge, dacă e nevoie de o zi sau mai multe, ce mijloace de transport sunt disponibile pentru că vom face ture și în zone mai îndepărtate de Brașov unde nu se poate ajunge cu bicicleta într-o singură zi, să vă ducem unde aveți ce vedea, peisaje, castele, cetăți etc. În afară de asta noi, membrii Asociației, suntem doar trei și gândiți-vă că avem și noi familii, probleme și nu putem întotdeauna să mergem cu voi sau poate chiar vrem să mergem în altă parte, cu prieteni, familie, singuri sau într-un grup mai restrâns. Câți dintre dumneavoastră au venit la toate turele organizate de noi? Cred că foarte puțini pentru că la oricine a intervenit vreodată ceva și nu a putut participa și nu facem nici noi excepție.
O altă problemă care s-a mai pus este referitor la faptul că se merge haotic și nu se respectă regulile de circulație. Am rugămintea ca la viitoarele excursii pe biciclete toată lumea să aibă un comportament civilizat, cu respect pentru ceilalți colegi de ture și pentru șoferi. Făcând diferite manevre periculoase, acte de bravură, mers fără a ține mâinile pe ghidon sau mers pe o roată, făcând gesturi obscene la adresa celorlalți participanți la trafic nu demonstrăm decât că suntem o gloată de huligani ori nu aceasta este imaginea pe care “Brașovul Pedalează” vrea să o formeze populației referitor la bicicliști. Deci dacă nu vă puteți abține de la aceste fapte vă rog să nu mai participați la acțiunile noastre.
Încă o problemă care s-a mai pus în discuțiile de pe site-ul nostru sau pe facebook este referitor la consumul de băuturi alcoolice în turele noastre. Legea interzice consumul acestora atunci cănd vă deplasați cu bicicleta așa că, dacă o faceți când participați la turele noastre, o faceți pe proprie răspundere iar Asociația nu va fi răspunzătoare pentru eventuialele accidente sau daune suferite din cauza aceasta. Am mai postat fotografii în care suntem arătați consumând bere dar trebuie să înțelegeți câteva lucruri: 1. Nu suntem niște sfinți, suntem niște oameni obișnuiți cu plăcerile noastre și câteodată această plăcere este să bem câte o bere după o zi de pedalat prin soare; 2. De obicei berea o bem la sfârșitul turei când suntem aproape de casă și nu bem peste măsură, până nu ne mai putem controla; 3. La aceste “pauze de bere” mai stăm de vorbă, facem planuri pentru turele viitoare, schimbăm informații despre biciclete etc; 4. Un biciclist care a băut este mult mai puțin periculos decât un șofer băut, biciclistul își pune propria viață în pericol pe când șoferul poate omorî alți oameni nevinovați; 5. Vrem să fim exemplu prin ceea ce facem bun nu prin tot ceea ce facem, există personalități importante, conducători de state, persoane publice care ar trebui să fie exemplu pentru câte o națiune întreagă și sunt văzuți făcând lucruri mai puțin plăcute pentru mulți dintre noi.
În speranța că m-am făcut înțeles prin ceea ce am scris aici îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva. Vom mai face ture, sperăm că vor fi pe gustul tuturor și accesibile oricui, pe diferite grade de dificultate la care așteptăm să vină cât mai mulți, vom mai face întâlniri săptămânale la care vă așteptăm cu propuneri și sugestii referitoare la îmbunătățirea condițiilor pentru bicicliști în Brașov, așteptăm propuneri de ture pe trasee pe care le-ați străbătut sau vreți să le străbateți ori informații despre evenimente din țară la care am putea să participăm. De asemenea, așteptăm să vă înscrieți ca membrii în Asociația noastră.
Acestea fiind spuse vă doresc drumuri ușoare și spor la pedalat! Toate cele bune!
Apeluri către Primăria Brașovului
După discuțiile avute la cea de-a doua întâlnire a Asociației “Brașovul Pedalează” de la Reduta în data de 19 aprilie 2012 am ajuns la concluzia că un prim pas care trebuie făcut pentru a avea piste de biciclete în municipiul Brașov este să facem apel la primărie pentru realizarea acestora. Am redactat două modele, unul pe care să-l tipăriți fiecare dintre dumneavoastră și să-l depuneți personal la primărie. În felul acesta, primind asfel de cereri de la cât mai mulți bicicliști sperăm că vom fi luați în seamă mai repede decât dacă numai unul dintre noi ar depune o cerere:
Domnule Primar,
În vederea îmbunătățirii calității vieții noastre, a brașovenilor, și a menținerii titlului de „oraș verde” atribuit municipiului nostru, vă rugăm să contribuiți la încurajarea folosirii BICICLETEI ca mijloc de transport nepoluant, prin câteva acțiuni puțin costisitoare dar de mare ajutor pentru securitatea bicicliștilor:
- Reamenajarea pistei de biciclete existentă care leagă cartierele Tractorul (intersecția b-dlui Gării cu str. 13 Decembrie) cu cartierul Astra (intersecția b-dlui Saturn cu Calea București). Această pistă necesită lucrări de refacere: revopsirea benzilor despărțitoare și a pictogramelor cu vopsea galbenă / albă, montarea sau refacerea semnelor de circulație de avertizare, completarea marcajelor în zonele în care s-au executat lucrări la sensurile giratorii, aplicarea de marcaje „trecere pentru biciclete” la intersecții.
- Introducerea experimentală a unui marcaj pe carosabil – o bandă despărțitoare vopsită corespunzător la cca 70 cm de trotuar – pe care vor circula în mod normal autovehicule dar și bicicliștii ocazionali, din ce în ce mai numeroși. Această bandă ar avea rol de atenționare a șoferilor asupra prezenței bicicliștilor și ar putea fi realizată la început în zone în care lățimea străzii o permite cum ar fi de exemplu str. Lungă sau inelul din Centrul Civic (Zizinului, Toamnei, Griviței, 15 Noiembrie).
- Publicarea măsurilor de încurajare a folosirii bicicletei, inițiate de Primărie, în presa locală și la posturile de radio și televiziune, cu explicarea rolului benefic al renunțării la autoturismele poluante și consumatoare de resurse, în favoarea unui mijloc de transport ieftin, sănătos și nepoluant.
Aceste măsuri vizează circulația bicicletelor ca mijloc de transport în oraș, o pistă de biciclete pe drum forestier fiind un non-sens și o risipă inutilă de fonduri la momentul actual, ciclismul de agrement fiind și acum practicat de multă lume în afara orașului fără probleme de trafic și fără cheltuieli din partea Primăriei.
Cu mulțumiri,
(nume, adresa, telefon)
(data)
Cel de-al doilea model va fi atașat unei liste de semnături pe care le vom strânge la următoarea Masă Critică dar cei care nu pot veni și vor să semneze această petiție le stăm la dispoziție pe e-mail sau la numerele te telefon publicate pe acest site pentru a stabili o întâlnire:
Apel către autorităţile locale pentru promovarea utilizării bicicletei ca mijloc de transport în Braşov
Noi, cetăţeni ai municipiului Braşov, dorind să avem un oraş cu mai puţină aglomeraţie, praf, zgomot şi gaze de eşapament, în care să îţi facă plăcere să trăieşti şi să te deplasezi, văzând că traficul auto a atins o intensitate ce afectează negativ deplasarea în oraş, activităţile economice, sociale şi culturale, ştiind că există soluţii alternative, dar văzând că multe par a fi
neînţelese sau prea mult amânate sau aplicate inadecvat şi că nu există o strategie coerentă în acest domeniu, considerând că bicicleta este o parte a soluţiei, fiind un vehicul ecologic, eficient energetic, suficient de comod şi rapid, care ocupă puţin spaţiu, nu face zgomot, nu emite noxe şi are un efect benefic asupra sănătăţii celor care îl folosesc în mod regulat,
solicităm autorităţilor locale:
1. Realizarea unei reţele coerente de piste şi alte căi de comunicaţie specifice pentru biciclete în întregul oraş. Dar nu oricum, ci:
- de calitate adecvată (de exemplu respectând lăţimea de minim 1,50 metri pe sens, marcare şi semaforizare corespunzătoare, ridicarea maşinilor care le blochează etc.)
- care să nu ia din puţinul spaţiu ce a mai rămas pietonilor sau din spaţiile verzi (ci din cele folosite acum de maşini sau ocupate cu panouri publicitare, tonete etc.)
- care să se realizeze acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, nu unde e mai uşor sau ieftin (trebuind să se înceapă prin interconectarea zonelor de maxim interes, cum sunt zona centrală, principalele cartiere, zonele comerciale şi de agrement, marile unităţi de învăţământ şi industriale).
2. Realizarea de rastele şi alte facilităţi adecvate de parcare în siguranţă a bicicletelor (în toate zonele de interes public, precum şi în cartierele de blocuri, campusurile universitare şi alte zone unde parcarea lor în siguranţă este acum o mare problemă);
3. Asigurarea pe viitor în mod gradat a intermodalităţii de transport (posibilitatea de a lua bicicleta în / pe mijloacele de transport în comun).
4. Deschiderea pentru traficul bicicletelor în ambele sensuri pe străzile care au la ora actuală regim de sens unic şi exceptarea bicicletelor de la alte restricţii de circulaţie sau staţionare impuse pentru vehicule, cum sunt benzile rezervate pentru transportul în comun sau aleile şi
străzile pietonale.
5. Luarea altor măsuri de promovare a mersului pe bicicletă, precum şi mersului pe jos şi a transportului în comun.
6. Descurajarea utilizării autoturismelor, extinderea zonelor pietonale, implementarea adecvată a regulilor de aprovizionare şi acces pentru traficul greu, degajarea trotuarelor şi spaţiilor verzi de autovehicule şi construcţii şi redarea către cetăţeni a spaţiului public.
A trecut si a doua dezbatere Brasovul Pedaleaza
Un nou succes al Asociației Brașovul Pedalează. Așa se poate intitula dezbaterea ce a avut loc în această seară la Centrul Cultural Reduta.
13 brașoveni pasionați de mersul pe bicicletă s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele ce apar în viața de zi cu zi a unui biciclist în Brașov. O surpriză deosebit de plăcută a fost participarea domnului Christian Macedonschi, președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov dar și candidat la postul de primar al Brașovului din partea Forumului German.
S-au dezbătut pe larg următoarele puncte de pe ordinea de zi:
- O prezentare generală a căilor de comunicație pentru biciclete.
- Dezvoltarea infrastructurii pentru bicicliști în Minicipiul Brașov.
- Proiectul ”Let’s Bike It” în parteneriat cu ”Let’s Do It Romania”.
- Numărul Brașovul Pedalează, un sistem de înregistrare a bicicletelor din Brașov.
- Ieșirile de weekend și în timpul săptămânii.
- Adeziunile pentru membrii Brașovul Pedalează.
- Pista de biciclete de pe str. Lungă.
S-a decis deschiderea listelor de înscrieri pentru noi membri în Asociația Brașovul Pedalează iar cei care doresc să devină membri vor trebui să completeze o adeziune. Pentru a o putea obține este suficient să contacteze asociația la email pentruca@brasovulpedaleaza.ro sau la numerele de telefon 0724 / 348 215 sau 0723 / 393 062.
Pe lângă punctele de pe ordinea de zi s-au mai discutat diverse probleme iar oamenii au venit cu propuneri și idei foarte interesante pe care Asociația Brașovul Pedalează le vor folosi în proiectele sale. O idee foarte bună o reprezintă creșterea frecvenței plimbărilor în masă ale bicicliștilor și întâlniri din ce în ce mai dese în trafic, urmate de deplasări în coloană, pentru a demonstra autorităților că bicicliștii din Brașov nu sunt în număr așa de mic precum se afirmă.
Echitatie, tir cu arcul si pescuit la Decathlon!
Pentru că am fost unul din fericiții oameni care au avut onoarea de a lucra la Decathlon încă de la deschiderea magazinului din Brașov și pentru că am învățat cu adevărat ce înseamnă profesionalismul în domeniu, sunt bucuros să promovez orice fel de manifestări și activități derulate de Decathlon, cu atât mai mult cu cât e vorba de cursuri de echitație și tir cu arcul, dar și sfaturi legate de pescuit.
Mai am un motiv pentru a face aceasta: prin prisma activității Asociației Brașovul Pedalează, consider că și magazinul Decathlon promovează sportul și viața activă, contribuind la sănătatea cetățenilor.
Astfel, pe 21-22 aprilie Decathlon invită orăşenii să descopere sau să redescopere frumuseţea sporturilor în natură.
Chiar în marile oraşe ale ţării, la magazinele Decathlon din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Braşov şi Piteşti, vă aşteptăm la un eveniment inedit:
- Cursuri de echitaţie, prezentarea echipamentelor dedicate şi a locurilor unde puteţi practica acest sport, împreună cu partenerii noştri de la Clubul de echitaţie Bucureşti, Clubul de echitaţie Robin Hood şi centrul de echiaţie Diana din Râşnov.
- Cursuri de tir cu arcul, sub îndrumarea partenerilor noştri de la clubul Crau City Brasov şi C.S. Atlantis.
- Workshop pescuit : specialiştii noştri vă vor arăta diferite tipuri de monturi şi momeli, dar şi ce echipamente să alegeţi în funcţie de obiectivele dvs.
- Concursuri de Darts.
Vă aşteptăm !
Dezvoltarea infrastructurii pentru biciclisti in Municipiul Brasov
Ca dovada a succesului ultimei intalniri, Asociatia Brasovul Pedaleaza a decis sa organizeze saptamanal discutii cu brasovenii interesati de promovarea mersului pe bicicleta si de dezvoltarea unei culturi si a unei infrastructuri pentru biciclisti.



