Brașovul Pedalează după plante medicinale

salviaCâți dintre voi știți cum arată salvia? Cine știe la ce folosește coada șoricelului? Știați că planta denumită Coada calului este bună sportivilor cu probleme articulare și de tendoane? Sau că transformată în pulbere, ea este folosită pentru prevenirea cariilor?

Dacă vreți să aflați mai multe și să aveți și ocazia să culegeți multe dintre aceste plante, vă așteptăm să vă alăturați la tura organizată de Asociația Brașovul Pedalează sâmbătă, 22 iunie, la Cheile Râșnoavei.

Dacă vremea ține cu noi, plecarea are loc la ora 9:00 din fața Primăriei Brașov. Vom merge pe un traseu diferit, tocmai pentru a evita șoseaua îngustă dintre Brașov și Râșnov. Astfel, de la Primărie vom merge pe str. Nicolae Iorga, apoi pe str. De Mijloc, str. Morii, str. Carierei, vom ocoli unitatea militară, vom merge prin spatele INA Schaeffler și vom merge pe traseul viitorului (sper) drum pentru bicicliști dintre Brașov și Râșnov. În Râșnov vom ieși pe aleea de promenadă, vom traversa orașul și vom merge pe DN73A până la un moment dat, când vom părăsi șoseaua și vom intra pe un drum secundar ce merge spre Cheile Râșnoavei. Ne vom odihni adăpostiți de umbra stâncilor și de răcoarea apei de munte, după care avem mult timp la dispoziție să urcăm pe acel drum pentru a admira peisajul.

De comun acord ne vom opri pentru mai mult timp în anumite locuri unde vom putea culege plante medicinale dintre cele mai diverse: coada șoricelului, salvie, mentă, coada calului, afin (frunze), cicoare, cimbrișor, clopoțel, isop, laba gâștii, mușețel, nalbă, năpraznic, năsturel, plămânărică, roiniță (cu atenție), traista ciobanului, trifoi roșu, urzică, ventrilică, vetrice, vulturică, zmeur (frunze) și multe altele.

plante medicinale

Nu vom culege de capul nostru, ci ne vom ajuta de o carte despre plante medicinale pe care o voi lua cu mine. De asemenea, sperăm să ne ajute și persoanele care știu câte ceva despre culegerea acestor plante. Mai mult, cei care vor, pot aduce la rândul lor alte cărți pentru a ne putea descurca mai ușor cu identificarea plantelor.

Îi sfătuim pe cei interesați să nu folosească pungi de plastic pentru strângerea plantelor, ci plase din material textil sau din orice alt material, cât timp nu este plastic. Din cauza plasticului și a căldurii, se formează în interior condens iar plantele transpiră și astfel pierd din substanțele atât de folositoare pentru noi. De asemenea, recomandăm purtarea unor mănuși în cazul în care doriți să culegeți urzică sau alte plante cu spini. Este de dorit și folosirea unui briceag sau cuțitaș sau a unei forfecuțe pentru plantele cu tulpină mai greu de rupt.

Nu uitați să puneți în ruscac mâncare, apă, kit și petice pentru reparat pana sau cameră de schimb și orice altceva considerați că v-ar fi de folos într-o asemenea excursie. Recomandăm purtarea căștii din următoarele motive: vă va proteja în cazul în care veți avea un accident și vă va feri de soarele arzător. Dacă nu doriți să purtați casca atunci când culegeți plante, vă puteți aduce o șapcă. Traseul are în total 28 km dus și 28 km întors, deci în total 56 de kilometri. Există și porțiuni de asfalt și porțiuni neasfaltate, din pietriș și macadam dar și pământ, deci nu este recomandat să veniți cu biciclete tip cursieră.

Vă așteptăm sâmbătă, 22 iunie, de la ora 9:00, în fața Primăriei Brașov.

Bike route 2,188,892 – powered by Www.bikemap.net

sursa foto: http://www.metteshave.dk/mette-anbefaler/

3 thoughts on “Brașovul Pedalează după plante medicinale

  1. Pingback: Brasovul Pedaleaza dupa plante medicinale | Sport Revolution

  2. Pingback: Să pedalăm la Cheile Râșnoavei după plante medicinale

  3. Urmează ieşirea în Chei, care va fi o maxi plimbare cu un mini efort! Abia aştept! Bineînţelesc că voi face fotografii începând cu plecarea şi terminând cu sosirea, care vor fi distribuite pe facebook! Deci, ca de obicei, vă doresc LANŢ ÎNTINS PE PINIOANE, CAMARAZI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*