Ce înseamnă mountain biking

10733835_770190673050226_7198475826660732048_o
Mountain biking înseamnă să mergi cu bicicleta pe drumuri neasfaltate, pe poteci, prin noroi, pe pietre, stânci, prin praf, frunze și prin iarbă. MTB înseamnă să urci pante mai line sau mai abrupte, uneori atât de abrupte încât nu mai poți înainta pe bicicletă ci trebuie să mergi pe lângă ea și să o împingi sau chiar să o cari în mână, pe umăr sau în spate, inima să-ți bată atât de tare încât crezi că-ți va sări din piept și plămânii abia mai reușesc să facă față nevoii de aer pe care trupul supraîncălzit o cere. MTB înseamnă suferință căci te dor picioarele și mâinile când panta ți se pare interminabilă dar vrei neapărat să ajungi în vârf. Apoi trebuie să cobori pantele pe care abia ai reușit să le urci și trebuie să fii atent la fiecare piatră, fiecare șanț și fiecare curbă în timp ce degetele îți sunt încleștate pe frâne. Dar pentru ce toată această suferință? Ei bine, nu știu cum să descriu în cuvinte sentimentul pe care îl ai când ajuns pe culmea unui deal și vezi de jur împrejur câte de frumoasă este natura, mai ales acum, în culorile toamnei iar în jurul tău este doar liniștea, adierea vântului și colegii gălăgioși din grupul cu care ai venit până aici. MTB înseamnă să mergi pe drumuri care nu apar pe hărți, să descoperi noi trasee și locuri pe care altfel nu ai cum să le vezi, există posibilitatea să te rătăcești, să nu mai știi unde te afli chiar dacă dispui de tehnică modernă de orientare și să fii nevoit să te întorci din drum și să găsești o altă cale. Uneori e nevoie să mergi pe firul pâraielor, prin păduri virgine și printre copaci doborâți, prin bălării și boscheți. Nu va fi ușor să ajungi într-un drum mai bun dar nu trebuie să disperi și vei reuși iar mai târziu vei râde când îți vei aduce aminte de ce ți s-a întâmplat.
Scriu acestea pentru cei care duminică au venit pentru prima oară într-o tură organizată de noi și care se așteptau probabil la ceva mai ușor. Poate ar fi trebuit să fiu mai explicit asupra traseului, să le spun că este cu totul altceva față de Masa Critică, turele de vineri noaptea sau alte plimbări prin oraș și împrejurimile acestuia. A fost greu și din cauza faptului că a fost un grup numeros, cel mai numeros de anul acesta, cu oameni care au ritmuri diferite de pedalat și imposibil de ținut grupați. Trebuia să insist asupra faptului că nu am mai parcurs traseul și s-ar putea să ne rătăcim și să trebuiască să ne întoarcem sau să alegem o rută diferită. Sper ca cei care s-au panicat când au văzut că nu mai știam în ce direcție să mergem nu s-au supărat prea tare și vor mai veni și altă dată cu noi, până la urmă aceasta a făcut parte din farmecul acestei ture. Cei care vin de mai multă vreme cu noi știu că nu este prima dată când se întâmplă asta și întotdeauna am găsit o cale de întoarcere sau de a continua. Ați auzit de termenul de “bălăureală”? Asta înseamnă, să mergi pe coclauri fără să ai idee unde ajungi. La începuturile Asociației “Brașovul Pedalează” făceam astfel de ture pe trasee necunoscute în grupuri mici, de cel mult 5 persoane care ne cunoșteam bine între noi pentru a putea sta grupați, pentru o comunicare bună și pentru a avea bună viteză de deplasare, apoi am zis că nu e corect față de ceilalți și ar trebui să lăsăm pe oricine să vină dacă crede că face față și de cele mai multe ori nu au fost probleme. Duminica aceasta, din cauza numărului foarte mare de oameni, fiecare cu câte o idee, a fost foarte greu să se ia o decizie când am ajuns într-o situație neobișnuită ceea ce a dus la fragmentarea grupului fără să știm dacă a mai rămas cineva în pădure sau dacă e plecat înainte pe alt traseu. Nu fac acum teorii dar pe viitor voi fi mai atent la ce se întâmplă, voi stabili niște reguli și voi ajunge chiar să renunț la organizarea turelor dacă se mai întâmplă să fie persoane care pleacă fără să anunțe și punându-i pe ceilalți în situația de umbla panicați să-i caute.
Cu toate acestea a fost o tură frumoasă într-o superbă zi de toamnă.

Route 2827163 – powered by www.bikemap.net

2 thoughts on “Ce înseamnă mountain biking

  1. VENI VIDI VICI , doar pt ca ai participat ………. sau cum spunea cineva la un moment dat ,farmecul drumului este drumul insusi NU destinatia !!!!! NOROC VOUA celor din poza ……

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*