Chestiuni generale despre turele Asociatiei

Pentru că recent au avut loc niște discuții și interpretări legate de articolul despre tura din Valea Zălanului, am decis să scriu într-un articol separat aceste chestiuni generale, ca să nu mai fie loc de interpretări.

1. Turele se anunță cât de cât din timp pe pagina noastră de Facebook și pe site. De obicei, se menționează tipul traseului (ușor, mediu, dificil), precum și configurația acestuia sau chestiuni deosebite legate de el (noroi, porțiuni extrem de dificile – cățărări foarte abrupte, coborâri periculoase etc) precum și dacă acest traseu a mai fost parcurs sau nu înainte de un biciclist din grup. Vă rugăm respectuos să analizați traseele propuse și să decideți cu maximum de responsabilitate dacă tipul bicicletei pe care o aveți se potrivește traseului propus sau condiția fizică a dumneavoastră vă permite să țineți pasul cu majoritatea grupului. Suntem de acord că fiecare are ritmul lui, însă nu este bine să facem prea multe pauze fiindcă organismul, în aceste pauze, intră într-o stare de letargie și amorțește, înaintarea fiind din ce în ce mai grea. Așadar, nu vrem să vă descurajăm, vom face ture pentru fiecare nivel de dificultate, astfel încat să poată participa oricine. Vrem în acest fel să evităm situațiile neplăcute pentru majoritatea grupului, în care cineva, în necunoștință de cauză, participă nepregătit la tură. Încă o dată, nu acuzăm pe nimeni și nici nu avem dreptul s-o facem, dar vrem să stabilim o constantă a grupului în care la fiecare tură organizată de Asociația Brașovul Pedalează să participe bicicliști relativ egali ca pregătire.

2. Nu mai veniți în ture fără cască de protecție! Vă rugăm foarte frumos. Chiar dacă pare a fi incomodă, ea vă poate proteja de traumatisme severe care v-ar putea aduce și moartea. Nu vă jucați cu sănătatea voastră! Vom fi nevoiți să întoarcem din drum bicicliștii care mai vin neechipați cu cască. Nu vrem să fim responsabili de eventuale accidente cauzate de unii ce preferă să vină fără cască. Casca este obligatorie la turele organizate de Asociația Brașovul Pedalează.

3. Aveți o atitudine pozitivă și de fair-play în timpul turelor. Nu faceți scheme, cascadorii, punând în pericol ceilalți participanți. Dacă vreți scheme, Primăria v-a amenajat un loc special în Centrul Civic.

4. Veniți cu bicicleta în bună stare de funcționare, ca să nu avem surprize că se dezintegrează în mijlocul pustietății.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*