Impresii de la Masa Critică din 5 aprilie

masa critica brasov 5 aprilie 2015Pe un frig pătrunzător și amenințați de ploaie și ninsoare, aproape 100 de brașoveni iubitori ai bicicletei s-au încumetat să iasă duminică, pe 5 aprilie 2015, într-o plimbare pe bicicletă pe principalele artere ale Brașovului.

După ce ediția din 27 martie a fost amânată din cauza raliului TESS care s-a desfășurat în centrul orașului, vremea ne-a permis abia pe 5 aprilie să ținem tradiționalul eveniment care se ține deja în Brașov din iunie 2007 încoace. Chiar dacă au fost voci care ne-au criticat că n-am păstrat tradiția de a organiza Masa Critică în ultima vineri, am reușit să facem în așa fel încât toți participanții să se simtă bine, în ciuda frigului și a ploii reci de la final.

Din cauza unui program de lucru mult prea încărcat și a altor probleme personale, am uitat să anunț Poliția Locală despre eveniment și din această cauză n-am avut un echipaj care să ne însoțească la plimbare. Din fericire, toți au demonstrat că sunt maturi și responsabili și n-au existat incidente în trafic. A ajutat probabil și faptul că fiind duminică, traficul era mai lejer.

Ceea ce m-a surprins în mod plăcut a fost modul civilizat în care s-a mers, pe o singură bandă, fără a încurca traficul și fără a cauza probleme în intersecții, mai ales că n-am avut însoțitor de la Poliția Locală care să ne ghideze. Mulțumim participanților pentru buna purtare și pentru atitudinea pozitivă pe care au insuflat-o și celorlalți participanți la trafic.

Până data viitoare, care va fi de data aceasta, vineri 24 aprilie – ora 18, rugați-vă să plece odată iarna asta care ne-a stricat toate planurile și faceți cât mai multă mișcare în fiecare zi.

Poze de la Masa Critică puteți găsi dând click aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*