La Grătar

Românu-i frate cu grătarul,
Micul, berea și muștarul.

Vă place sau nu, cam așa este iar noi nu facem excepție. Singura diferență este că noi am mers la grătar cu bicicletele pentru că asta ne place cel mai mult și ne simțim bine când pedalăm împreună pe șosele, pe dealuri, pe drumuri asfaltate sau pietruite, pe poteci sau drumuri de căruță. Încă un lucru care ne diferențiază de mulți alți concetățeni de-ai noștri este că ne place ca locurile pe unde am trecut să le lăsăm la fel de curate ca înainte. La una dintre pozele postate pe Facebook cineva a pus un comentariu în care ne felicita că după ce am plecat a găsit locul unde am făcut grătarul într-o curățenie impecabilă. Nu știu dacă a vorbit serios sau a fost doar o glumă pentru că eu cred că este ceva normal să îți aduni deșeurile într-un sac și să le pui undeva unde poate fi colectat cu ușurință. Dar să trecem de peste asta pentru că ar fi multe de spus pe tema asta. Deci, ne-am adunat cu biciclete, cu sacoșe pline cu cârnați, mici, bere și altele, cu copii mai mari sau mai mici, unii pe bicicletele lor, alții transportați de părinți și am pornit spre un loc frumos de lângă Hărman unde este un izvor cu apă rece și bună. Am adus câteva lemne, am aprins focul, am pus cărbunii și am încins grătarele peste care am pus mici, cârnați, ciuperci, slănină, fiecare ce a avut poftă să mănânce. Le-am consumat “acompaniate” de câteva pahare de bere. Pe la ora două (14 pentru intelectuali) terminasem de mâncat și băut și, pentru că mai era destul până se întuneca, ne-am gândit că nu ar fi rău să facem și puțină mișcare. Pentru că până în Sfântu-Gheorghe nu erau decât 18 – 19 km am zis că nu ar fi rău să meregem până acolo să bem o cafea la “laborator”, un bar drăguț unde am mai fost de câteva ori în ultimele luni. Partea frumoasă a fost că de data asta au scos mesele afară pe terasă și am putut savura o bere sau o cafea în aer liber. Ne-am întors, ca de obicei, prin Vâlcele și Bod, un drum care, deși este puțin mai lung și mai greu e mai frumos și mult mai puțin circulat de mașini iar șoseaua este în stare bună, așa că vă recomand ca de câte ori mergeți la Sfântu-Gheorghe pe biciclete să alegeți această variantă.
Concluzia finală: am făcut și grătarul de primăvară care să sperăm că va intra în tradiția asociațiai “Brașovul Pedalează” așa ca cel din toamnă, am făcut și ceva kilometri, ne-am simțit bine împreună, a fost o zi reușită. Vă mai așteptăm!

3 thoughts on “La Grătar

  1. O iesire frumoasa, pe vreme frumoasa, traseu frumos cu oameni care se simt bine si se conecteaza cu anii copilariei si ai tineretii prin intermediul bicicletei. Iar cei mai tineri ies din experiente de acest fel imbogatiti, educati de un fel de cult al miscarii curate, al distantelor castigate. Frumos!!! Succes si viitor indelungat !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*