La mare cu bicicleta

În vara asta, între 30 iunie și 15 iulie am programat o tură pe biciclete mai lungă în care dorim să ajungem până pe țărmul Mării Negre. Din Brașov mergem prin Târgu Secuiesc, Ojdula, după care traversăm Munții Vrancei, ajungem la Lepșa unde vedem Cascada Putnei după care ne îndreptăm spre Focșani. De la Ojdula și până aici traseul este foarte frumos, printre munți și dealuri și prin sate pitorești. De la Focșani mergem la Galați unde trecem Dunărea cu bacul după care începem cu seria cetăților din nordul Dobrogei. Astfel, după câțiva kilometri de la Dunăre ajungem la cetatea Dinogetia de lângă Garvăn, după aceea ajungem la Isaccea unde vedem cetatea Novidunum și ajungem la Tulcea, reședința județului cu acealași nume, unde avem cetatea Aegyssus și alte obiective turistice și unde sper să ne întâlnim și cu membri ai Asociației Pelikan Bike care au promis că ne vor însoți o parte a traseului și ne vor da mai multe informații despre starea drumurilor și al obiectivelor care vrem să le vizităm.

Mai departe ajungem la Nufăru unde se află cetatea Proslavita, Mahmudia cu cetatea Salsovia și Murighiol cu cetatea Halmyris. de aici ne îndreptăm spre sud pa lângă Lacul Razim până la Babadag, numită și Sinaia Dobrogei datorită pădurilor din împrejurimi. De aici mergem la Enisala unde se află o foarte frumoasă cetate numită Heracleea, apoi la Jurilovca unde se află cetatea Argamum și de unde, dacă timpul ne permite,  facem o plimbare cu vaporașul sau barca până la Portița. Mergem apoi spre sud la cetatea Histria de unde ne îndreptăm spre Constanța de unde ne vom întoarce acasă cu trenul.
Traseul propus aici nu este bătut în cuie, se poate modifica în funcție de vreme, starea noastră fizică și psihică, incidente neprevăzute cum ar fi defecțiuni la biciclete de care sper să nu avem parte, starea drumurilor (poate unele cetăți se află în zone în care nu există drumuri practicabile pe biciclete încărcate cu bagaje) și altele. Vom sta și vreo trei zile pe malul mării preferabil într-o zonă cu plajă mai puțin aglomerată decât stațiunile din sud. Vom face atâți kilometri pe zi cât vom putea fără să ne obosim prea tare, cred că mediea zilnică va fi de 70 – 80 km. Acolo unde se va putea și nu avem nimic de văzut vom încerca să facem mai mult. Principalele obstacole vor fi vântul puternic care bate tot timpul în Dobrogea și căldura. Dacă chiar ne vom simți foarte obosiți pe anumite porțiuni vom apela și la alte mijloace de transport cum ar fi tren sau vaporaș. Nu ne obligă nimeni să facem un anumit număr de kilometri într-un anumit timp, nu vrem nici să batem cine știe ce recorduri, vrem doar să ne simțim bine și să vedem locuri frumoase.


Traseu de bicicleta 1391888 – powered by Bikemap 

5 thoughts on “La mare cu bicicleta

  1. Buna seara.! M-ar interesa o informatie…cam ce suma de banii ar trebuii pentru turul asta de 10 saptamanii.

    • Acest tur are două săptămâni nu 10. Bani cred că 500 – 600 Lei de persoană este suficient pentru că vom dormi în cort iar mâncarea o vom cumpăra din magazine.

  2. Felicitari pentru initiativa!
    Ma bucur mult ca veti organiza aceasta frumoasa tura pe un traseu foarte interesant.
    Daca voi fi in tara sper sa va insotesc si eu.
    Pana atunci va doresc cele mai frumoase ganduri si multe bucurii!

    cu respect,
    Claudiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*