O nouă pistă de biciclete între România și Ungaria

Săptămâna trecută s-a inaugurat la Salonta o pistă de biciclete de 27 de kilometri lungime, ce leagă orașul Salonta de orașul maghiar Békéscsaba. Toată lucrarea a costat aproximativ 5 milioane de euro, însă mare parte din bani au venit de la Uniunea Europeană, Primăria Salonta contribuind cu doar 35.000 euro. Pe teritoriul României, pista are 15 kilometri.

Pentru acest an se mai preconizează inaugurarea altei piste. Mai multe detalii găsiți aici. Accesând acest link, puteți vedea și reportajul făcut de TVR1 la inaugurarea pistei.

Pe când un asemenea proiect și în zona noastră, care să lege Brașovul de localitățile învecinate, adică de Sânpetru, Hărman, Prejmer, Cristian, Râșnov, Ghimbav, Codlea? Distanțele între Brașov și acestea nu sunt mari, ele fiind dispuse radial în jurul orașului, ca niște spițe de roată. Insist încă o dată asupra potențialului cultural și turistic de aici, turiștii având oportunitatea de a se caza în Brașov iar în fiecare zi de ședere pot pedala spre localitățile mai sus menționate unde pot vizita cetățile fortificate și obiectivele turistice.

În același timp, în Sibiu se vor mai inaugura 4 kilometri de piste, în cartierul Turnișor.

La noi în Brașov:

A fost azi de dimineatza un accident in care a fost implicat un biciclist Pe Kogalniceanu chiar la intersectie cu Victoriei. Parea destul de grav, bicilistul a fost lovit in plin. Daca are cineva informatii sa ma anunte. Biciclistul nu purta casca din cate am vazut eu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*