Pe la mijloc de septembrie

Da, suntem aproape de mijlocul lunii septembrie, vremea este încă bună de pedalat, aș spune chiar foarte bună chiar dacă ziua s-a mai scurtat puțin, temperaturile sunt prielnice acestei activități. Dar să vedem ce s-a mai întâmplat în acest weekend.
Sâmbătă seara peste 100 de bicicliști s-au întâlnit în Piața Unirii pentru o plimbare pe biciclete până în Avantgarden 3, cel mai nou cartier al Brașovului. A fost, cred că pot să-i spun așa, un prolog al concursului MTB ce urma a doua zi, organizat de Maurer Imobiliare, dezvoltatorul acestui cartier, care a oferit o porție de paste și o bere cu grapefruit în cortul ridicat pentru diferite evenimente și amplasat în acest cartier. Au fost alaturi de noi fetele frumoase de la “Skirt Bike Brașov” pe biciclete simpatice dar și alți simpatizanți care au dat curs invitației noastre. Am mers printr-un trafic aglomerat dar ne-a fost de ajutor pe alocuri Poliția Rutieră care a oprit circulația ca să treacă coloana noastră, ne-au fost de ajutor și stațiile primite de Shortcut cu care am comunicat în timpul deplasării și am putut să ținem grupul compact iar mulți dintre șoferi au fost înțelegători și au așteptat sau chiar a acordat prioritate coloanei noastre. Odată ajunși în Avantgarden a fost prezentat proiectul de dezvoltare a cartierului, au fost scurte prezentări ale asociațiilor “Brașovul Pedalează” și “Skirt Bike Brașov”, a fost muzică bună, antrenantă, am mâncat paste cu șuncă, ciuperci sau fără, depinde de gusturile fiecăruia, am văzut modele noi de biciclete, a fost și o tombolă la care cei norocoși au câștigat tricouri, bidoane de apă și borsete de alergare, s-au ridicat kiturile de participare de către cei care participau a doua zi la concurs, a fost o atmosferă plăcută. Plecarea s-a făcut în grupuri, după cunoștințele și prietenii pe care i-a avut fiecare și cu care a venit dar a fost frumos cum se vedeau luminile și elementele reflectorizante pe care fiecare biciclist trebuie să le aibă atunci când circulă pe timp de noapte.
Duminică au fost două activități la care “Brașovul Pedalează” a luat parte. Una a fost concursul organizat de Maurer Imobiliare, “Bike Race”, la care au participat Robert Lazăr, Cristi Dune Herbert (numele lui de pe Facebook) Adrian Apostu și alții și care nu au participat să se claseze pe podium dar au obținut rezultate destul de bune. Despre asta vă vor povesti ei mai multe într-un alt articol.
Tot astăzi, pentru cei mai puțin antrenați și care nu participă la concursuri am organizat o tură pe biciclete până la cascada Tamina din masivul Piatra Mare.A fost o tură frumoasă, scurtă, făcută pentru cei care sunt la începuturile MTB-ului. 16 km pe șosea și 4 km de drum forestier cu diferență de nivel de 500 m la dus și tot atât la întors nu este ceva dificil și chiar dacă au fost porțiuni unde câțiva au mers pe lângă biciclete ceilalți au stat și i-au așteptat pentru că asta este ideea în turele pe care le fac, să ajungem toți la final și să ne simțim bine. N-a fost ușor dar nici foarte greu și toți au fost fericiți că au văzut locuri frumoase în care mulți dintre ei au ajuns pentru prima oară, că s-au simțit bine într-un grup cu care pot împărtăși aceelași pasiuni, de a pedala și de vedea locuri noi, frumoase. Le urez “Bine ați venit” celor care au fost pentru prima oară în turele noastre și sper că nu au fost dezamăgiți și vor veni și la următoarele.
Urmează, dacă vremea va fi bună, săptămâna viitoare (21 septembrie) tură în Munții Baiului pentru cei antrenațiiar în weekendul 27-28 septembrie vom avea cel puțin două activități: un tur la bibliotecile din Brașov în 27 și grătar pe biciclete în 28 septembrie la care poate veni oricine pentru ă va fi aproape de Brașov.

2 thoughts on “Pe la mijloc de septembrie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*