Tur în Țara Luanei

Țara Luanei este poarta lui Dumnezeu, spun localnicii. Cercetătorii spun că aici se află al treilea pol energetic al Pământului, primul fiind Vârful Omu. Legătura acestei zone cu străvechea civilizație sumeriană a făcut-o cercetătorul Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa “De la Tărtăria la Țara Luanei”. În sumeriană, Luana se traduce prin “Cei pe care Anu îi păstorește” sau, mai prozaic, “oamenii lui Anu”, Anu fiind zeul suprem la sumerieni al cărui simbol, al soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastică.
Aceste lucruri ne-au fost spuse de domnul Klaus Ghinea, o persoană binevoitoare care ne-a invitat să rămânem la dumnealui în casă în a doua noapte a turului nostru prin munții și pe dealurile Buzăului, ne-a oferit un pat, un duș fierbinte, ne-a ospătat și ne-a cinstit cu vin și țuică, dar le-am găsit și pe România Megalitică.
Dar să o luăm de la început.
Sâmbătă, 7 iunie 2014, puțin după ora 6 dimineața, 8 persoane încercau să găsească loc pentru bicicletele lor în trenul Regiotrans spre Buzău. Nu a fost o problemă chiar dacă a trebuit să ne împărțim, spațiile pentru biciclete erau apropiate unul de celălalt și am găsit locuri să stăm împreună și să le supraveghem. Problema a apărut la Ploiești unde a trebuit să schimbăm trenul acesta care mergea la Craiova cu un automotor cu două vagoane plin de oameni. Ne-am găsit cumva locul pentru biciclete printre saci, sacoșe, valize și colivii pentru păsări iar noi am mers în picioare ținându-ne de biciclete pentru că locuri mai erau câteva dispersate în cele două vagoane.
DSCF0365
Ajungem la Buzău unde, culmea, se golește și trenul, ne întâlnim cu Nicoleta care a venit din Bucucrești cu noua ei bicicletă (s-o folosească sănătoasă fără accidente), facem ultimele reglaje, ne despărțim de George și Bogdan care au alt traseu și pornim la drum. În general oamenii, ca să ajungă la o destinație, aleg drumul cel mai scurt sau cel mai accesibil. Nu este și cazul nostru care, pentru a ajunge la Vulcanii Noroioși, am ales un drum mai lung și mai rău în speranța de a găsi un trafic auto mai redus așa că am trecut prin două localități de renume, Săpoca și Pleșcoi, iar de la Berca, deși există un drum asfaltat până la Pâclele Mici (sau Mari, nici acum nu sunt lămurit care sunt unii și care alții) am ales să mergem pe un drum petrolier. Da, nu vă mirați, am întâlnit un indicator pe care așa scria: “Drum Petrolier”, neasfaltat și care, înainte de a ajunge la vulcani trece peste un deal iar pe coborâre drumul este rupt de o alunecare de teren și a trebuit să mergem o bucată pe o potecă pe lângă biciclete sau cu ele în cârcă, dar în felul acesta am văzut și vulcanii noroioși de la Berca, mult mai mici și mai puțin spectaculoși față de cei la care am ajuns după aceea.
DSCF0366

DSCF0376

DSCF0384

DSCF0393

DSCF0395
Era acum vreo 12 ani când am ajuns prima dată la Vulcanii Noroioși, pe când nu erau indicatoare și nici șosea asfaltată și întrebând pe cineva în Berca cum să ajungem acolo ne-a spus că nu avem ce să vedem, mai bine mergem la mănăstirea Ciolanu că acolo este frumos. Între timp, văzând că lumea vine să vadă “noroaiele” de acolo au asfaltat drumul, au pus taxă de intrare, au făcut chioșcuri cu suveniruri și au apărut pensiuni și restaurante. Este bine, este rău, nu știu ce să zic, parcă era mai frumos când era mai sălbatic, neamenajat turistic, dar este doar părerea mea personală, altora poate le place că pot să ajungă cu mașina până la intrarea la vulcani.
DSCF0399
De aici ne-am continuat drumul spre Arbănași, un drum neasfaltat în continuă urcare trecând peste dealuri pline de sonde, am văzut alți vulcani noroioși, cei de la Beciu, mai mici decât cei de la Pâclele dar fără taxă de intrare așa că nu m-am putut abține să nu intru cu bicicleta să fac o poză.
DSCF0404

DSCF0407

DSCF0412
După ce am ajuns în vârful dealului a urmat o coborâre care ne-a încins discurile de frână, am trecut pe lângă tabăra de la Arbănași și în Mărgăriți dăm din nou de asfalt. Ne oprim pentru un suc și niște covrigei las un magazin și vedem la televizor că finala de la Roland Garros în care juca Simona Halep era aproape de final. Cât am mai stat acolo am auzit că românca a pierdut dar chiar și așa este o mare realizare pentru ea, pentru tenisul românesc, pentru România. Bravo Simona!
Mai mergem câțiva kilometri, mai facem o pană, iar mai mergem, mai întrebăm lumea unde putem să dormim, se apropie seara și în Vintilă Vodă găsim o pensiune unde ne oprim să rămânem peste noapte. Facem un duș cu apă care abia țârâie iar dacă ridici furtunul mai sus nu mai are presiune deloc așa că trebuie să stai ciuciuca să te poți spăla pe cap, dar a fost bine și așa decât deloc. A urmat masa de seară, din traistă, o bere ca să ne răcorim, am băgat bicicletele în hol ca să nu ne trezim dimineața fără ele și am intrat în camere la somn.
DSCF0426

DSCF0427

DSCF0432
Duminică, 8 iunie 2014. După micul dejun din traistă și cafeaua servită de gazdele noastre pornim pe un drum asfaltat, în ușoară urcare, până la Mânzălești unde vedem grunjul ce se ridică singuratic din albia râului, la marginea drumului care duce la Lopătari. Grunjul este o formațiune din tuf vulcanic ce se înalță maiestuos până la circa 20 de metri, atrăgând privirea prin culoarea albă.
DSCF0438

DSCF0445
Facem poze și pornim mai departe, bineînțeles că nu pe drumul mai ușor spre Lopătari ci urcăm pieptiș pe lângă biciclete pentru a ajunge la Meledic, un loc foarte frumos unde găsiți un lac, o pensiune, băncuțe și mese unde puteți să stați să mâncați sau pur și simplu să vă odihniți lângă mai multe sculpturi în lemn, toate într-un peisaj de basm cu priveliști spre văile din împrejurimi. Ca peste tot unde se poate ajunge cu mașina, erau și aici oameni veniți la iarbă verde, cu muzica dată la maxim, cu mese, scaune grătare și multă bere dar noi ne-am retras într-un loc mai liniștit.
DSCF0456

DSCF0464

DSCF0465

DSCF0470

DSCF0477
Am coborât apoi spre Lopătari admirând munții de sare întâlniți pe traseu după care a urmat interminabila urcare spre Plaiul Nucului, cea mai grea din acest tur. De la 311 m cât era la plecare în Vinilă Vodă am ajuns la peste 950 m altitudine, nici nu credeam că drumurile din această parte a României pot ajunge așa de sus. Iar dacă urcarea a fost grea și coborârea a fost pe măsură, după 18 km ajungând din nou la 315 m altitudine, în primii 3 km coborând o diferență de nivel de aproximativ 300 m, aproape că ni s-au înfundat urechile de la diferența de presiune.
DSCF0481

DSCF0489

DSCF0490

DSCF0495
Ajungem în Bozioru, dăm din nou de asfalt, stăm la o terasă să mâncăm, ne interesăm de o pensiune prin zonă dar singurul loc unde puteam găsi cazare era un motel care nu ne-a atras fiind prea departe de obiectivele noastre și prin tariful cam piperat față de ceea ce ne putea oferi, așa că mergem mai departe să găsim Trovanții sau Babele de la Ulmet cum sunt ele cunoscute în zonă. A trebuit să întrebăm oamenii din sat pentru că GPS-ul îmi arăta până la ei o rută care nu există. Am mai întâlnit pe parcurs și niște indicatoare, am mai primit indicații de la cei care se întorceau deja de la ei, așa că am nimerit. Odată ajunși aici, parcă ești într-o altă lume, pietrele acelea ciudate, unele cu forme de farfurii zburătoare prăbușite aici cu mulți ani înainte îți dau un sentiment ciudat, că nu mai ești pe Pământ sau că ai ajuns într-un univers paralel. Chiar dacă aș fi vrut să stau mai mult pe aici, seara care se apropia și faptul că mai aveam destul de mers până într-un loc unde să găsim o pensiune ne-a făcut să părăsim destul de repede acest loc ciudat.
DSCF0512

DSCF0513

DSCF0517

DSCF0525

DSCF0528

DSCF0530

DSCF0531

DSCF0536
Am întrebat câteva persoane care este drumul cel mai scurt spre Colți, pentru că știam că există unul, acum un an când am mai fost pe acolo cu un prieten, Andy, el a venit până la Trovanți și a spus că se poate face pe biciclete, dar sătenii ne recomandau să mergem pe un drum ocolit, mai ușor ceea ce ar fi însemnat să ne întoarcem în Bozioru, lucru care nu încânta pe nimeni. Altă variantă ar fi fost să mergem pe șoseaua asfaltată și să ieșim în DN 10 în apropiere de Măgura. Dar de ce voiam neapărat să merg spre Colți? Un motiv ar fi că, în afară de mine, nimeni nu mai fusese la Muzeul Chihlimbarului de acolo, altul că a doua zi am fi avut mai puțin de mers până în Brașov pentru că am fi ieșit în DN 10 la Pătârlagele sau chiar aproape de Nehoiu, dar poate că adevăratul motiv pentru care am pornit în acea direcție a fost altul, dincolo de capacitățile noastre de înțelegere, este acel lucru care te face să ajungi într-un anumit loc dacă trebuie. Așa că am mers 4 km pe ceva ce seamănă a drum dar prin unele locuri se transformă în potecă, pe lângă biciclete pentru că pe ele nu s-a putut decât pe scurte porțiuni de câteva zeci de metri din cauza gropilor formate de copitele cailor și vacilor când a fost pământul moale. Ba , prin unele locuri a trebuit, așa cum un localnic ne-a spus, să dăm biciclete din mână în mână sau chiar să sărim garduri și să intrăm în grădinile oamenilor pentru a trece de zone cu noroi în care te afundai până mai sus de glezne. Admirăm peisaje frumoase în lumina serii și într-un final ajungem și în sat, în Muscelu Cărămănești. Aici, cât stăm un pic să ne tragem sufletul, iese dintr-o curte un domn care ne poftește să intrăm să bem un pahar de vin. Bineînțeles că noi am refuzat, numai asta lipsea, să stăm la un pahar de vorbă când mai era un pic și se întuneca și mai aveam vreo 4 km de drum rău până la Colți unde nu eram siguri că găsim o pensiune și am fi fost nevoiți să mergem mai departe. Domnul insista totuși să intrăm și, dacă a văzut că eram hotărâți să mergem mai departe s-a oferit să ne și găzduiască peste noapte așa că nu am mai putut refuza invitația. Am intrat, am făcut duș, am băut câte un pahar de țuică sau vin, după preferințe, ne-a servit masa, în tot acest timp povestindu-ne despre secretele care se ascund în Munții Buzăului, despre fenomene paranormale, așezări rupestre, Babele de la care tocmai am venit, civilizații extraterestre, despre cei care au locuit pe aceste meleaguri cu multe mii de ani înainte, despre efectele benefice ale acestor locuri în care se află un puternic centru energetic. Într-un târziu ne-am dus și la culcare.
DSCF0549
Luni, 9 iunie 2104. După ce facem ochi, domnul Klaus și soția dumnealui, Claudia, ne servesc un mic dejun delicios și o cană de cafea și, pentru că este un pic cam târziu și deja soarele arde puternic decidem să ne luăm rămas bun de la minunatele noastre gazde și să pornim spre casă.
DSCF0552
Un mic urcuș, așa ca să ne dezmorțim picioarele și apoi o coborâre de 4,5 km până în Colți unde ne oprim la Muzeul Chihlimbarului. Aici avem ocazia să o întâlnim pe Diana Gavrilă, o persoană deosebită și ghid local care cunoaște istoria acestor locuri și vă poate arăta așezările rupestre plus multe alte lucruri interesante din împrejurimi. Ne prezintă o carte și pe marginea fotografiilor din aceasta ne povestește despre lucruri și locuri deosebite de aici, o parte dintre ele le-am auzit și de la Klaus.
Gata cu obiectivele turistice, urmează întoarcerea spre casă, mai întâi pe un drum cu multe gropi și chiar rupt în unele locuri, apoi dăm de asfalt bun, probabil proaspăt turnat, dar nu pentru multă vreme pentru că, pentru a scurta spre Nehoiu, intrăm pe un drum neasfaltat câțiva kilometri dar apoi ajungem în DN 10 și este mult mai ușor de mers, doar oboseala începe să ne încetinească ritmul. A început și ploaie ușoară până pe la Siriu dar nu a fost nevoie să scoatem pelerinele, a fost doar ca să ne mai răcorească puțin și norii să ne ferească de arșiță. Mai facem câteva poze cu barajul și lacul Siriu, ne mai oprim să mâncăm o ciocolată sau câțiva biscuiți, ne mai împrospătăm cu apă rece de la izvor dar, picioarele apasă din ce în ce mai greu în pedale, așa că decidem ca de la Întorsura Buzăului să luăm trenul. Am avut noroc să ajungem la timp, ultimul tren spre Brașov fiind la 17:17 și îmi cam făceam probleme că nu vom ajunge la timp. Dar l-am prins iar la 18 și ceva eram în Brașov. Mai rămânea un ultim hop, cei câțiva kilometri până acasă, pentru unii la final cu o pantă sau cu urcatul câtorva etaje pe scări cu bicicleta pe umăr.
A fost bine, a fost frumos, am văzut locuri frumoase, deosebite, am întâlnit oameni minunați, nu am avut probleme deosebite, a fost un tur de care ne vom aminti multă vreme de acum înainte.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*