Ziua Olimpică 2012

De 30 de ani, pe data de 23 iunie, într-un sat de la poalele Pietrei Craiului se sărbătorește Ziua Olimpică într-un mod original, într-un peisaj de basm. De aproape 20 ani această sărbătoare începe cu un Velo Maraton pe distanța de 42 km între Brașov și Șirnea. Anul acesta bicicliștii au fost mai mulți ca la celelalte ediții de până acum, numărul lor depășind 100, un lucru îmbucurător, ceea ce arată tendința oamenilor către acest gen de mișcare. După împărțirea tricourilor cu Ziua Olimpică și un scurt instructaj, caravana bicicliștior însoțită de un echipaj al poliției și de o ambulanță a început deplasarea spre Șirnea.

Am făcut un scurt popas în Râșnov și încă o pauză în Bran pentru o gustare, o cafea și pentru a ne reface un pic forțele pentru urcarea care urma de la ieșirea din Moieciu de Jos. Fiecare a urcat panta spre Fundata după propriile puteri, unii mai repede, alții mai încet, unii cu o condiție fizică mai slabă pe lângă biciclete în porțiunile foarte grele, cu câteva opriri pentru a ne mai trege răsuflarea și pentru a admira peisajele încântătoare ale munților Bucegi și Piatra Craiului și satelor din împrejurimi: Peștera, Măgura, Moieciu, Drumul Carului, cu casele răspândite pe culmi. La intrarea pe Drumul Șirnei ne-am oprit pentru a ne regrupa iar aici am fost întâmpinați de oficialități ale comunei Fundata care ne-a servit cu ciocolată și sucuri după care am intrat toți grupați în sat și la locul de desfășurare a festivităților. Fiecare velo-maratonist a primit câte o diplomă la intrarea în arenă, ne-am aliniat pe două coloane după care am asistat la un frumos ceremonial de aprindere a flăcării olimpice și a torțelor pentru fiecare ediție a Jocurilor Olimpice moderne.

După ce am mai urmărit un spectacol al comunității elene din Brașov noi, bicicliștii, ne-am retras la umbră pentru a servi masa. În acest timp nori negri amenințători se apropiau de noi așa că, cu părere de rău, am luat hotărârea că ar fi bine să plecăm spre casă înainte de a ne prinde furtuna. Ne-ar fi plăcut să mai avem puțin timp pentru a merge la muzeul satului și până la monumentul de pe un deal de lângă sat dar cu vremea nu te poți pune. Poate data viitore dacă va fi vreme mai bună.

Întoarcerea spre casă a decurs fără incidente, doar în Bran am prins o plaie ușoară dar nu a fost nevoie să ne oprim și nici măcar să ne punem pelerinele. Deși a trebuit să plecăm în grabă a fost foarte frumos și așteptăm ca la viitoarele ediții să vină din ce în ce mai mulți.

Îi mulțumim domnului Radu Frunteș care a organizat această sărbătoare cu mari eforturi dar și domnului Constantin Vlădea, organizatorul velo-maratonului cărora le urăm sănătate mult timp de acum încolo pentru a face încă multe astfel de acțiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*