Dacă nu a fost aceasta cea mai frumoasă tură organizată de Asociația Brașovul Pedalează, cu siguranță a fost cea mai palpitantă.

7 temerari au pornit cu trenul din gara Brașov la ora 8:20 dimineața iar la 9 erau deja în gara Sfântu Gheorghe. După câteva poze și alipirea la grup a altor două persoane, grupul s-a oprit pentru câteva cumpărături în magazinul Lidl, care, la câtă reclamă i s-a făcut de Asociația Brașovul Pedalează, ar trebui să ofere o sponsorizare. După cumpărături, când să plecăm, unul din bicicliști descoperă că are o pană. În câteva minute aceasta era reparată iar noi eram deja pe drum spre Valea Crișului. După câteva minute de mers prin oraș, descoperim drumul 121B către Valea Crișului. Avem parte aici de un asfalt bun, peisaje frumoase. Din păcate, asfaltul bun s-a terminat brusc și încheieturile noastre au fost nevoite să îndure chinurile cauzate de un drum din dale de beton, dacă vă mai amintiți cum era drumul Brașov – Hărman.

După o mică încurcare de traseu, o luăm iarăși spre Valea Crișului și, până la urmă, ajungem în sat. Drumul aici este foarte prost, nu recomand să mergeți cu mașină mai joasă decât dacă sunteți masochiști sau dispuneți de bani pentru reparații.

Ajunși la Pensiunea Casa cu Flori, descoperim că aici ne așteaptă alți bicicliști, veniți din Brașov cu mașinile. După o regrupare, suntem nevoiți să renunțăm la o domnișoară din Sfântu Gheorghe ce ne așteptase în gară. Am considerat că drumul ce urmam să-l parcurgem nu era potrivit nivelului ei de pregătire. Sperăm din tot sufletul că nu s-a supărat dar vrem să-i transmitem că a fost alegerea înțeleaptă, având în vedere că traseul a fost de zece ori mai solicitant decât ne așteptam. Doi colegi de pedalat au condus-o pe domnișoară dincolo de țigănimea din Valea Crișului iar noi deja eram pe traseu. După o urcare destul de dificilă de aproape șase kilometri, ajungem la un canton unde facem prima pauză lungă și ne înfruptăm cu ce avem fiecare în rucsaci: conserve de carne, brânză, roșii, biscuiți, napolitane, energizante, ciocolată, sandwichuri.

O prezentă inedită a reprezentat-o un cățel de talie mică ce ne-a însoțit de la pensiunea Casa cu Flori și până la primul popas. Noi l-am botezat Cremvurștilă, după binecunoscutul muștar. El urma să ne mai însoțească doar câteva sute de metri, fiindcă urma o coborâre lungă de șapte-opt kilometri pe care fiecare a abordat-o așa cum a dorit. S-au atins viteze de 45 de kilometri la oră, aceasta în condițiile unui drum forestier. După o coborâre lungă am intrat în satul Aita Medie unde ne-am oprit, logic, la cârciuma satului care era și sediu de campanie al Partidului Ecologist. Acolo, câșiva localnici făceau mișto de noi în limba maghiară dar fiindcă eu cunosc această limbă, doar eu știam acest lucru. Aici urma să așteptăm întârziații (fără supărare), savurând în același timp din sucul de portocale oferit la sticlă de cârciumăreasa Matilda, membră a masoneriei din Aita Medie.

În cârciumă se afla o bicicletă verde, inscripționată Ciucaș, care probabil urma să fie oferită ca și premiu. Am avut suficient timp s-o admirăm căci întârziații (sîc) au decis că le este milă să-l lase pe Cremvurștilă în urmă și l-au așteptat. Nu mică (mare) ne-a fost surpriza când ei s-au întors fără cățel; noi ne așteptam oricând să-l scoată careva din rucsac.

Ne-am regrupat și am pornit prin Aita Medie până la un pod care mie personal mi s-a părut interesant și am părăsit drumul principal pentru drumul ce urma să îmi aducă cea mai umedă experiență din viața mea. Drumul urma o vale care era străbătută de un râu ce forma, din când în când, serpentine. Acolo unde forma serpentine, drumul intersecta râul. Firește că eram nevoiți să trecem cu bicicletele prin apă. Firește că ne-am udat. Firește că am râs copios de fiecare dată când cineva cădea în apă, dezechilibrat de curent. de treisprezece ori am trecut prin apă și de treisprezece ori ne-am udat. Am urmat această vale și, după câteva pene și pauze, am ajuns în Valea Zălanului, unde ne-am regrupat și am mers împreună să vedem renumita casă a Prințului Charles ( Charles, Prince of Wales, Valea Zălanului ) care ni s-a părut frumoasă, rustică dar bine păzită de ochii curioșilor de un gard înalt din pietre și ciment. Am făcut și poze, am maltratat un Mini Cooper și chiar după casa Prințului Charles, am luat-o la dreapta peste râu, spre dezamăgirea celor care își uscaseră deja șosetele – sîc! A urmat un drum anevoios de trei kilometri plin cu noroi, apă și șanțuri, drum unde am reușit performanța inegalabilă de a face două pene în același timp, una la roata din față și una la roata din spate. Le mulțumesc pe această cale colegilor care m-au sprijinit la repararea penelor: Andrei, Romulus, Adrian și celorlalți care erau de față.

Ne-am mai nămolit câteva sute de metri și știam ce ne așteaptă: o porțiune foarte abruptă a traseului nostru unde am fost nevoiți să împingem bicicletele. După mine, această porțiune avea cel puțin 45 de grade înclinație. După minute bune în care fiecare a urcat cum a putut, ne-am oprit pe o culme din cauza faptului că în față se vedea o stână. Am așteptat să vină toți, moment în care aproape zece câini ciobănești ne-au înconjurat și ne-au lătrat. De parcă asta nu era de ajuns, câțiva cai ne dădeau amenințător târcoale. Când n-au mai avut târcoale, ne-au lăsat în pace; la fel au făcut și câinii. Am mai continuat drumul pe culmi iar la final, fiecare a luat-o la vale cum a apucat, eu și Andrei grăbindu-ne să prindem trenul spre Brașov de la ora 19:40. Cu o viteză năucitoare (aproape 60 de kilometri la oră) am coborât muntele pe un drum greșit și am ajuns în curtea unui localnic din Câlnic. Îngroziți de faptul că nu găseam traseul, am strigat după cineva dar nu era nimeni acolo. Am traversat subtil curtea, am deblocat sistemul de închidere a porții și am ieșit din curtea omului, căruia ne cerem scuze că i-am deranjat animalele.

După câteva rătăciri, am ajuns din nou în Valea Crișului și fiindcă ne era tare dor de drumul prost de acolo până în Sfântu Gheorghe, l-am mai parcurs o dată, de data asta cu viteze ce n-au scăzut sub 35 de kilometri la oră.

Ajunși în Sfântu Gheorghe, am gonit spre gară unde am constatat cu uimire că trenul RegioTrans spre Brașov de la ora 19:40 nu circulă sâmbăta și duminica. Nervoși, eu și Andrei am cumpărat un Nestea de 1,5 litri și l-am băut în niciun minut, atât de însetați eram după cursa nebunească până la gară. Am analizat posibilitățile și am considerat că nu merita să așteptăm să luăm trenul de 20:54 spre Brașov. Am făcut rost de un mijloc de transport și am ajuns în Brașov obosiți, transpirați, uzi dar fericiți că tura realizată împreună cu Asociația Brașovul Pedalează a fost un real succes datorită vremii, care a ținut cu noi, chiar dacă a fost cam înnorat, dar cel mai mult datorită participanților care au fost la înălțime și s-au comportat ireproșabil.

Ulterior am aflat că un coleg biciclist a luat trenul de 20:54 din Sfântu Gheorghe; sper că a ajuns cu bine în Brașov. Unii s-au întors cu mașinile iar ceilalți au preferat să pedaleze cei aproape 30 de kilometri din Sfântu Gheorghe până în Brașov. Sper că toți au ajuns cu bine acasă. De mare ajutor ne-au fost azi stațiile de emisie-recepție primite de la Shortcut Electronic (blvd. Griviței nr. 69, Brașov) care ne-au ajutat în localizare și menținerea compactă a grupului.

Poze: (vor fi update-uri pe măsură ce autorii pozelor le vom pune pe internet)

Robert Arhiva Poze, Robert Facebook, Brașovul Pedalează Facebook, Adrian Bogdan Facebook