Brașovul Pedalează la Babarunca

Asociația Brașovul Pedalează invită iarăși bicicliștii brașoveni la mișcare! De această dată, tura organizată este destinată posesorilor de biciclete mountain-bike, întrucât traseul este predominant accidentat, pe drumuri forestiere.

Acest traseu este propus de unul din cei mai fideli participanți la drumețiile noastre săptămânale, Andy. De altfel, suntem întotdeauna deschiși la orice sugestii și nu ezitați să ni le împărtășiți.

Așadar, ceea ce a propus Andy a fost să ne întâlnim duminica la ora 9 dimineața în capătul liniei 6 de la intersecția blvd. Saturn și Calea București. Împreună vom merge prin Săcele, Valea Gârciniului și apoi vom urma un traseu frumos și pitoresc spre o cabană unde vom face o pauză mai lungă după care ne vom continua drumul prin pădure până la Babarunca. De acolo, ne vom întoarce pe asfalt, urmând DN1A până în Brașov.

Traseul este destul de dificil și recomandăm ca participanții să aibă un minim de antrenament efecutat pentru a face față drumului.

Dorim prin aceste excursii să promovăm turismul și mai ales cicloturismul în județul Brașov, dar și un stil de viață sănătos, ecologic și economic prin mersul pe bicicletă.

Recomandăm participanților să aibă cu ei mâncare, apă suficientă, un kit de reparații pentru pene, pompă, un minim de echipament medical (fașe, spirt, rivanol) și multă bună dispoziție. De asemenea, recomandăm purtarea unei căști de protecție pentru a evita incidentele neplăcute.

Vă așteptăm!

4 thoughts on “Brașovul Pedalează la Babarunca

  1. Suna foarte bine. Ce pacat ca trebuie sa ma duc la o nunta 🙁 Sper sa prindeti vreme buna si spor la pedalat. Data viitoare ma alatur si eu 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*