Când vezi vreo 25 de “nebuni” pe biciclete chinuindu-se prin noroaie și pietre să ajungă undeva la înălțime unde doar ciobanii cu oile și câinii lor mai umblă, într-adevăr poți spune că este o cavalcadă de bicicliști. Până și niște auto-turiști cu mașini supărate 4×4 s-au oprit ca să ne lase să trecem iar odată ajunși înapoi la șosea (DN 1) mai mulți șoferi ne-au salutat, unii chiar ne-au recunoscut că suntem bicicliștii din Brașov și, în coloana interminabilă spre Bucucrești, câțiva s-au oprit pentru a ne lăsa să traversăm și să ne continuăm drumul spre gară.
Diferența mare de nivel, trezirea foarte de dimineață pentru a prinde trenul de 6:10, și problemele cu transportul unui număr așa mare de biciclete în tren au făcut ca această tură să fie una dificilă dar totuși numărul particicpanților a fost peste așteptările mele. Cred că toți au vrut să profite din plin de vremea frumoasă a acestor ultime zile de toamnă în care probabil mai putem să pedalăm. Sperăm ca zăpada să mai stea un pic și temperatura să nu scadă prea mult pentru a mai putea să pedalăm prin locurile care ne plac. Unii ne văd ca pe niște nebuni care în loc să stea la televizor sau să meargă la grătar la iarbă verde se apucă să călărească bicicletele pe care au dat o grămadă de bani, să le bage prin noroi, bolovani, crengi, să se chinuie să le împingă sau să le care în cârcă prin locuri pe unde abia mergi cu piciorul, să coboare în viteză pe pietriș, pământ sau iarbă, cu riscul de a cădea și de a se alege cu contuzii, julituri sau altele mai grave, alții ne privesc când trecem pe lângă ei și ne admiră dar nu au îndrăzneala să urce pe bicicletă și să vină cu noi, așa că lansez întrebarea: “Ce vă place la ciclism, atât cel pe șosea cât și pe munte?” și nu mă refer la ciclismul competițional ci la ceea ce încerc să fac la “Brașovul Pedalează”, plimbări cu bicicleta la care să potă să vină oricine și să se simtă bine alături de alți oameni care au aceeași pasiune, să vadă locuri noi sau să revadă locuri prin care a mai fost și i-au plăcut, să se bucucre de liniște și frumusețea naturii, să se deconecteze de stresul din viața cotidiană. Este imposibil să-i împac pe toți, unii au o condiție fizică mai bună și vor să meargă mai repede, alții merg mai încet pentru că au o vârstă care nu le mai permite să țină pasul cu cei tineri ori vor să se bucure de natură, să facă fotografii, așa că vă rog ca în turele noastre să aveți răbdare să-i așteptăm și pe cei care rămân în urmă. Stați câteva minute și admirați o floare, un copac sau norii pe cer până când aceștia vă ajung din urmă. Mai gândiți-vă și la faptul că poate cel din spate a pățit ceva și are nevoie de ajutor și nu are cui să-l ceară pentru că a rămas singur, ceilalți sunt mult înainte și nu se știe în cât timp ar ajunge la ei iar telefonul nu are semnal pentru a suna pe cineva. În afară de asta dacă vă duceți înainte și nu știți sigur pe ce traseu mergem s-ar putea să o luați într-o direcție greșită ceea ce va duce la eforturi suplimentare din partea celor care trebuie să vă găsească și să vă aducă înapoi și mult timp pierdut.
Am început să scriu despre tura de duminică și am ajuns la altele. Nu știu ce aș putea să vă mai spun, o descriere a traseului cred că ar fi prea plictisitoare, dacă cineva e interesat pentru a-l parcurge altă dată o voi face atunci. Deocamdată pun doar harta cu traseul pe care l-am făcut.
Duminică vă invit la tradiționalul grătar de sfârșit de sezon care îl vom face cel mai probabil la lacul de la Codlea, acolo unde am fost și anul trecut dar vă voi anunța exact spre sfârșitul săptămânii așa că nu vă faceți nici un program pentru duminică, luați-vă bicicletele, de oricare tip ați avea și nu vă faceți griji că nu veți face față pentru că nu vom merge prea departe și oricine va putea ajunge.
Aștept, de asemenea, comentariile voastre la întrearea pusă mai sus: “Ce vă place la ciclism?”
No asa, sa incepem cu mine 🙂
Imi place cel mai mult cand urcam pe macadam prin munti. Cu cat efortul este mai mare, cu atat placerea creste mai mult. Era fain sa fi facut si o tura la babele sau poate chiar mai sus cu bicicletele… sa privim lumea de sus 🙂
Era fain si un Transfagarasan si coborat la Curtea de Arges s-o vedem pe Ana, dar aici e mai greu ca nu prea ai cum sa te intorci.
In Ciucas iarasi cred ca e meserie cu bicla… asta-mi place la bicicleala… cu cat creste gradul de dificultate, cu-atat mai bine.
Pe asfalt imi plac turele care trec de 100 km. Am dat vreo cateva… doua pana la Sibiu, una prin bran-fundata-curtea de arges si a 2-a zi transfagarasan-ucea, apoi am mai dat un talmaciu-brezoi-cheile oltetului-polovragi-novaci in prima zi, a 2-a zi am urcat pana la ranca unde am stat ca a venit ploaia, iar a 3-a zi am urcat sus si coborat pe valea sadului( macadam ) si bagat pedala pana la talmaciu( 270 km in 3 zile, relaxare curata ).
Am vrut sa mai fac si un transfagarasan anul asta ca sa nu-mi ies din man… PEDALA… dar al meu coleg ma tot minte ca las ca mergem noi… Imi lipseste din palmares o pedala pana la mare ( in 2 zile, prima fiind oprire la slobozia ).
La anul m-am gandit la Tura Turelor… Sebes-Urdele-Novaci-Rm Valcea-Curtea de Arges-Carta fara oprire in sensul ca fara somn sau pauza de relaxare mai mare de 30 min. Au fost unii care aufacut asa ceva dar erau de aia care mergeau 80km/zi pe coasta muntelui, adica aveau ceva la gamba. Chiar daca dau rateu macar sunt curios cat o sa pot. Ce e naspa, ca desi merg de 3 ani pe bicla nu imi cunosc limita. Stiu sigur ca pot undeva la 220km/zi dar nu stiu daca as reusi 280…
As vrea sa pot da o pedala si prin afara tarii pe la Balaton sa zicem sau chiar sa urc alpii, dar e mai greu cu timpul. Ce poate fi mai frumos decat sa-ti depasesti conditia? Sa bagi pedala pana cazi jos de pe bicla, sa simti ca-ti tremura picioarele si nu mai vor, dar tu, in nesimtirea ta de biciclist adevarat, sa continui… vorba cantecului: “mai sus, tot mai sus…”. Astea-s turele care-mi plac. Sper sa n-am niciodata bani de chiu shepte si sa urc pe munte ca altii 😛
Ar fi interesant sa-si scrie fiecare aici bucuriile, necazurile, visele si tot ce mai are pe suflet in materie de bicicleala. Am uitat sa mentionez oamenii cu care ma intalnesc aproape in fiecare duminica? Nu cred 🙂 Unii dintre ei sunt mai ambitiosi din fire si se supara din nimicuri, precum copiii carora le iei jucaria. Iesiti mah la o bere si lasati prostiile. Stiti voi care. Necaz a fost la colegul nostru Cioby, si nu prostiile voastre. Sunteti tineri, ce naiba.
Astept cate o povestioara din partea voastra cu privire la ture.
Va pupa moshu 😛
Mai Luci, trebuie sa te contrazic la o chestie, nu este vorba de ambitie la ce ai mentionat tu acolo. Ma opresc aici pe tema asta ca nu e frumos sa-ti speli rufele murdare in public si unii nici nu inghit critica si parerile altora 🙂
P.S. aia care musai sa iasa la o bere fac parte din grupul care a fost in tura din August. Iesiti la o bere, strangeti-va mana, si, vorba unuia dintre ei… Cheers mother fuckers 🙂
Ne-ai aruncat manuşa şi mă simt dator să răspund la întrebarea ta.
Eu am descoperit bicicleta abia în 2011, datorită unui prieten, şi Braşovul pedalează din vara aceluiaşi an cand am participat la prima tură cu destinaţia Babarunca. Au urmat multe ture pe 2 roti, unele mai dificile dar întotdeauna bine organizate şi încheiate cu succes. Am văzut şi revăzut locuri deosebite dintr-o perspectiva nouă, cea a biciclistului. Am cunoscut OAMENI deosebiţi, pasionaţi de sport şi natură pe care te poţi baza în orice situaţie şi de la care am multe de învăţat. Am reuşit să depăşesc anumite bariere şi să parcurg pe batrânul MTB distanţe la care nici nu îndrăzneam să gândesc. Imi place bicicleta pentru că: mă trezeşte la ora 5 dimineaţă; mă duce la sală; imi duce pulsul la 180; ma duce la Pestera,Curmatura, Siriu, Dambovicioara, Dobarlau, Crizbav, Vidra samd. Mulţumim Cristi, faci o treabă extraordinară!
@Sorin,
“distanţe la care nici nu îndrăzneam să gândesc”… prima mea tura mai jmekera ca sa spun asa a fost bv-sf. ana… in ziua aia am bagat 101km… eram super uimit de “calitatile” mele. A doua zi nu am mai putut face nimic. eram PA-RA-LI-ZAT!!!
Acum fac 101km/zi pe macadam fara sa raman “sechelat” ca atunci. Am mai crescut si eu 🙂
Tot la inceputurile biciclelei mele am zis ca-s jmeker si sa dau un transfagarasan… cu plecare din bv spre fundata, coborat curtea de arges si a 2-a zi urcat spre vidraru si coborat pana la ucea. In prima seara cand am ajuns la curtea de arges am fost MORT!!! au fost cred vreo 130km, dar fundata aia m-a nenorocit. Are doar 120 altitudine parca. Duminica asta am fost la 1800 pe macadam si nu am mai muirt. Ideea e ca din ture de astea puse cap la cap creste gamba 😛
Ce ziceti… am sanse la un TdF? 😛
1200 altitudine*
Eu biciclesc de pe la 12 ani. Ce e fascinant la ciclism ( ca sa raspund la intrebarea lui Cristi) este putinta de a te deplasa de 5-6 ori mai repede si mai mult, decat per pedes, cu un efort egal, sa zicem si asta gratie acestui mecanism ingenios, numit bicicleta. In comparative cu majoritatea animalelor, omul are un randament la deplasare foarte scazut. Ecuatiile deplasarii pe bicicleta au fost elaborate, relativ recent de un grup de matematicieni si fizicieni si s-a ajuns la niste relatii matematice complexe. Pe de alta parte au aparut recent si bicicletele MTB, dotate cu mecanisme performante. Mie-mi place sa “biclez” pe iarba, frunze, pamant, nu pe piatra. Placerea e data de “alunecatul” bicicletei in mijlocul naturii, mult mai repede decat un pieton, impreuna cu trupa (conditie esentiala). Numai ca eu merg mai mult singur, ca trupa o cam ia mult inainte. Si daca tot am ajuns aici, eu am tot analizat chestia asta, m-am uitat la fiecare si m-am intrebat ce-i mana pe fiecare sa traga ca la concurs si sa terminam tura devreme( cum a fost acuma pe Baiului). E drept ca pe mine nu ma mai tin puterile. Eu fac poze sa pot memora fazele. Nu le zic peisaje, la care multi nici nu se uita, fiind mai mult atrasi de veselia bascalioasa a grupului, care e necesara, dar nu si suficienta. Ce ne-am face fara Luci, Ion, Irinel ? O pauza mai lunga (o ora), intr-un peisaj superb, incheaga grupul. Am mai facut in alte dati. Tinerii au placerea pedalatului in cavalcade. Cum ramane unul mai in urma, accelereaza sa nu ramana mai prejos si asa dai, dai, distanta creste. Cand pedalez si eu in mijlocul grupului, hop ma depasesc unul cate unul, adica merge mosul mai repede ca mine? Si de asta data recenzia lui Cristi e cu talent scrisa. Daca n-as fi eu, n-ati vedea nimic, dacat roata din fata pe unde calca. Asa va mai opriti si vrei nu vrei tot mai casti ochii la natura. ( Bivolii aia numai Sorin I-a pozat, erau cam agresivi, I-a suparat cei dinainte.) Vad ca-i 11 ceasul. Daca mai imi vin idei, o sa mai scriu; noapte buna !
Voi incerca si eu din un raspuns…Cred ca asa este fair din moment ce la randul meu citesc cu interes despre turele pe care le organizati saptamanal. In ceea ce ma priveste, mersul pe bicicleta reprezinta o legatura, pe care vreau sa o pastrez mereu vie, cu copilaria mea. Fiecare din noi a experimentat fericirea intr-un fel sau altul. Nu trebuie sa ma gandesc prea mult ca sa aleg primul moment de fericire pura care a fost atunci, la sfarsitul clasei a VI-a, la inceputul vacantei de vara cand am primit semicursiera aia ruseasca Sputnik. O doream din maduva, eram inebunit nu vedeam decat semicursiere pe strada …uite-o semicursiera, uite-o semicursiera… Si-apoi cand am primit-o…Parca vad cum a scos-o taica-meu din portbagajul Daciei protejata in hartie cu vaselina… va dati seama…Era vara, era vacanta si eu aveam semicursiera. Desi vara noptile sunt scurte, pentru mine erau interminabile. N-are rost sa va spun, fara nici un fel de exagerare ca eram in stare sa dorm cu ea langa pat. Abia asteptam dimineata sa ma mai invart in jurul ei sa mai sterg o urma imaginara de praf, sa-i mai sterg rotile. Momentele alea m-au marcat, pe bune. Cred ca odata cu bicicleta am experimentat cumva si sentimentul de libertate pe care aceasta ti-o confera. Purtat de bicicleta distantele sunt mai scurte iar plimbarile, trebuie sa recunoasteti, sunt infinit mai placute. Sentimentul de camaraderie pe care-l incerci cu cineva care pedaleaza langa tine, spre ceva cat mai indepartat, mie mi se pare mai profund, nu credeti?
In afara de asta, pedalatul naste in cel pe care-l practica un sentiment de independenta pe care automobilul nu ti-l ofera. Poate si din cauza ca sofatul e incorsetat de legi,coduri,reglementari dar cred ca in principal pentru ca e legat de drum. Cand biciclesti nu esti legat de drum. Nu esti legat nici macar de destinatie pentru ca asta ti-ar afecta sentimentul de libertate.Si oricand destinatia poate fi mai departe, mai departe…
Salut, succes si cat mai multe ore in sa !