Îmi place literatura SF. Din păcate citesc din ce în ce mai puțin, calculatorul și internetul țin locul cărților de altă dată. Nu așa era acum vreo 20 de ani pe când încă nu apăruse la noi internetul, calculatoarele performante și smartphonul așa că pe atunci citeam cam tot ce-mi pica în mână printre care a fost și cartea cu titlul de mai sus scrisă de Isaac Asimov, în caz că nu ați auzit de el este un renumit scriitor american autor a peste 500 de romane SF și cărți de știință. Ce legătură are asta cu bicicletele? Aproape niciuna doar că mă gândeam zilele trecute la viața noastră, la civilizație și am ajuns la concluzia că lucrurile ce acum câteva zeci de ani erau considerate de domeniul SF-ului acum devin realitate, pe lângă tehnologiile avansate și gadgeturile electronice care se înnoiesc zi de zi, stilul nostru de viață se schimbă într-un ritm accelerat.
Dar să vă spun mai multe. În “Caverne de oțel” este descrisă o societate care trăiește în orașe închise în cupole de oțel și sticlă iar oamenilor le este frică să iasă afară în aer liber așa că își trimit acolo roboții pentru diferite munci care trebuiesc făcute afară și uitându-mă la viața noastră de acum am ajuns la concluzia că începem să ne apropiem de ceea ce este decris în roman. Trăim în case sau blocuri închiși între pereți, mergem la muncă cu autoturismul sau autobuzul, de asemenea închiși în niște cuști de oțel pe roți. 8 ore sau mai mult din zi stăm într-un birou sau o hală de producție, mergem la cumpărături în supermarket, de asemenea o clădire făcută din oțel, sticlă și beton. Când avem timp liber ce facem? De cele mai multe ori mergem la mall la cumpărături, să mâncăm ceva, să vedem un film sau pur și simplu să stăm să ne relaxăm. Unii își dau seama că nu fac destulă mișcare așa că din când în când se duc să alerge sau să meargă cu bicicleta unde credeți? Nu în aer liber pe străzi sau parcuri ci tot în niște “caverne de oțel”, în sălile de sport. Deja mare parte din viața noastră se desfășoară în spații închise privind peisaje și lumea înconjurătoare pe niște ecrane artificiale. Mă întreb oare cât va mai trece până ne vom închide complet și vom respira oxigen produs artificial pentru care va trebui să plătim iar natura așa cum este acum o vom vedea doar în imagini de arhivă.
Prieteni și admiratori ai asociației noastre, urcați pe biciclete și veniți cu noi să vedem împreună frumusețile naturii, să simțim soarele, vântul și ploaia pe pielea noastră, să pedalăm pe poteci prin frunze căzute sau pe drumuri pietruite, să stăm pe iarbă într-un vârf de deal sau munte și să avem toată lumea la picioarele noastre. Mai sunt perioade când mai lăsăm și noi bicicletele acasă și încălțăm bocancii pentru a ajunge și în locuri unde nu poți ajunge decât cu piciorul așa că dacă nu aveți biciclete puteți veni în drumeții. Sau pur și simplu luați un prieten sau mai mulți și porniți la drum pe poteci pe unde ați mai fost și le cunoașteți ori descoperiți trasee noi pentru voi. Încercați să ieșiți din aceste “caverne de oțel” și să descoperiți lumea că nu veți regreta.