După cum știți, sau poate nu, în acest weekend, 14-16 noiembrie 2014 a avut loc la Brașov cea de-a XI-a Conferință Națională Pro Velo. Ce este Pro Velo? Un protocol între mai multe ONG-uri din țară care au ca scop promovarea cicloturismului, mersului pe biciclete în orașe și în afara lor, transportul durabil și ecologic. Temele care au fost puse în discuție au fost:
– prezentarea rețelei naționale de trasee cicloturistice cu modalitățile de realizare și marcare;
– propuneri de modificare al codului rutier cu noi regelementări specifice bicicletelor;
– modalități de realizare a căilor de comunicație pentru biciclete în mediul urban;
– problema transportului biccicletelor în mijloacele de transport în comun și în trenuri;
– informarea publicului și a autorităților locale în domeniul biciclistic.
Au fost prezentate proiecte ale unor asociații de cicloturism care au realizat trasee marcate ori au scos ghiduri de trasee de bicicletă.
Asociația Pro Bike Adicction din Iași a prezentat câteva trasee din județele Iași și Vaslui și au făcut un ghid al acestor trasee prin locuri de poveste și povești din aceste locuri. Ghidul poate fi descărcat gratuit de pe www.probikeaddiction.ro.
Mircea Crisbășanu ne-a arătat cum a marcat câteva trasee în zona Dealu Mare – Urlați, o zonă frumoasă și care are multe de oferit dar puțin cunoscută de turiști. Ne-a mai arătat și un alt proiect în care a mers pe bicicletă de-a lungul Dunării în căutarea unor sate cu tradiții și meserii pe cale de dispariție. Mai multe puteți găsi pe blogul lui.
De la Fundația Comunitară Mureș Gal Sandor ne-a arătat problemele cu care se confruntă bicicliștii din Târgu-Mureș și ce au făcut pentru a influența autoritățile locale să permită accesul bicicletelor prin oraș.
Din Timișoara au fost reprezentanți ai Clubului de Ciclism Tibiscus asociație care se ocupă de participarea și organizarea de concursuri sportice de ciclism.
Marian Ivan de la Optar ne- arătat cum un mare oraș, așa cum este și Brașovul, poate fi transformat astfel încât să poată fi mai prietenos cu pietonii, persoanele cu dizabilități și bicicliștii. În momentul actual infrastructura urbană se dezvoltă în favoarea autoturismelor care în timp ne vor sufoca așa că trebuie făcut un plan de dezvoltare durabilă a marilor orașe, un plan în care să se pună accent pe oameni și nevoile lor.
Am văzut și traseele cicloturistice din cel mai bike-friendly oraș din România, Sibiu, prezentate de Asociația “Tură în Natură”. sunt trasee de mountain bike în împrejurimile Sibiului, prin locuri frumoase, locuri de baștină ale unor personalități românești pe care vă las să le descoperiți singuri.
Au mai fost și alți participanți, alte prezentări și discuții despre care vă voi spune într-un alt articol, atunci când voi avea timp să-l scriu. Până atunci vă arăt câteva poze de la conferință.