Cum a fost la Masa Critică

masa critica brasov

Am avut așteptări mari de la ediția din luna iulie a Masei Critice din Brașov, mai ales că înainte de eveniment am făcut o rugăminte pentru a fi civilizați.

Din păcate, ediția din această lună nu poate fi dată drept exemplu din punct de vedere al comportamentului participanților, fie ei bicicliști sau șoferi. Sper din tot sufletul ca vremea să fi fost de vină și să-i fi bătut în cap, altfel nu-mi explic unele gesturi.

Totul a fost bine până la intersecția bulevardului Alexandru Vlahuță cu str. Brândușelor unde coloana a fost întreruptă brutal de doi șoferi, unul cu un Renault Megane negru al cărui număr nu l-am reținut și altul conducând un taxi al cărui număr sau companie iarăși nu l-am reținut. Aceștia s-au postat în calea bicicliștilor, dorind să o ia pe strada Brândușelor, deși se vedea clar că este un eveniment organizat și li s-a atras atenția că evenimentul este aprobat și că este însoțit de poliție. Ambii șoferi au fost nervoși, au forțat pătrunderea pe strada Brândușelor, în condițiile în care toți șoferii din zonă n-au claxonat deloc și au așteptat cuminți trecerea bicicliștilor. Un moment delicat a fost atunci când unul din participanții la Masa Critică a scuipat pe parbrizul taximetristului. I-am atras atenția că nu este deloc civilizat ceea ce a făcut, moment în care am primit replica ”Lasă, că data viitoare se învață”. Pe de o parte, și comportamentul taximetristului a fost execrabil, dar și biciclistul a procedat greșit, făcând acest gest urât.

Îmi cer scuze astfel față de acel taximetrist și de pasageri, dar și față de ceilalți oameni care au asistat la întâmplare, în numele bicicliștilor. Sper ca acel taximetrist să fie mai respectuos pe viitor, în ciuda gestului făcut de biciclist și să nu ne considere pe toți o amenințare și un posibil adversar în trafic. Cât despre celălalt conducător auto, sper că i-a luat cineva numărul de înmatriculare…

În rest, cu excepția unor mici incidente, totul a decurs bine și numărul de participanți a fost peste așteptări, aproape 250 de bicicliști luând startul.

Mulțumim participanților, șoferilor care ne-au suportat, Primăriei Brașov pentru aprobare și Poliției Locale care ne-a însoțit cu un echipaj.

Foto: Radu

7 thoughts on “Cum a fost la Masa Critică

  1. Lasa mah sa-i scuipe… ca si ei ne scuipa zi de zi. O data pe luna sa fim si noi jmekeri si sa ne simtim bine 😛 Din 30 de zile poa’ sa scuipe taximetristii cat vor DAR o data pe luna noi suntem JUPANII soselelor 😀

  2. In general nu raspund la genul asta de articole insa tinand cont de alte articole ce le-am citit simt nevoia sa raspund.
    Nu inteleg de ce ti neaparat sa-ti ceri scuze pentru gestul biciclistului.Nu este prima oara cand un imbecil cu masina forteaza trecerea in timpul evenimentului, sa intamplat si saptamana trecuta.Decat sa te grabesti sa oferi o replica moralista biciclistului ar fi fost mai util sa retii numarul de inmatriculare al masinii si sa il predai politistilor ce ne insoteau, poate asa s-ar fi schimbat ceva .
    Arunci cuvinte grele: ”Am avut așteptări mari” ”Din păcate, ediția din această lună nu poate fi dată drept exemplu” ”Sper din tot sufletul ca vremea să fi fost de vină și să-i fi bătut în cap”
    Stii, undeva intr-o carte scrie ceva de genul: Cel ce nu a gresit niciodata,sa arunce primul piatra!
    Este stilul tau Robert sa-ti expui parerea ta in aceste articole si nu intodeuna parerea ta e intemeiata…ai facut-o si in cazul berariei ”Ciucas” unde ai pornit o adevarata cruciada :- Ai folosit titlul ”Interzis bicicliștilor la berăria Ciucaș” , te-ai legat de afacerea omului, ai folosit cuvinte grele doar pentru faptul ca nu ti sa dat voie sa intri cu bicicleta in terasa.Nu mi sau parut deloc relevanta intreaga serie de articole. Sunt si alte terase care poate nu-ti dau voie sa-ti ”parchezi” bicicleta oriunde(de ele nu te-ai mai apucat sa te legi).
    Din punctul meu de vedere relatarile subiective si trairile intrinseci ar trebui prezentate pe blogul tau personal si nu pe pagina Brasovul Pedaleaza.
    Poate gresesc si-mi asum riscul acesta, esti liber sa ma corectezi.

    Enescu Valentin

  3. La alte ediții din trecut poliția își făcea datoria și mergea în fața coloanei de bicicliști oprind circulația în intersecții. Acum unde a fost echipajul de poliție? O greșeală din partea bicicliștilor este și faptul că nu țin aproape de cei din fața lor, lăsând spații destul de mari pe unde șoferii cu tupeu se pot strecura sau se opresc lăsând mașinile să treacă prin coloana de bicicliști. De asemenea, am observat că nu se respectă regula de a merge pe o singură bandă, mulți cred așa ca Babau că dacă suntem mulți suntem jupânii șoselelor. Greșit, trebuie să le arătăm șoferilor și nu numai lor că suntem civilizați și că avem și noi drepturile noastre în trafic, altfel s-ar putea să avem surprize neplăcute și să nu mai primim aprobare din partea primăriei sau a poliției pentru acest marș (pentru că a devenit improprie denumirea de masă critică).

    • “trebuie să le arătăm șoferilor și nu numai lor că suntem civilizați…”
      Tu ai impresia ca soferii aia is prosti si nu stiu ca suntem si noi oameni? Civilizati suntem cu totii – mai mult sau mai putin – insa ceea ce ne defineste pe unii este TUPEUL si NESIMTIREA care fac casa buna 🙂
      Eu personal am cel mai mare dezgust fata de taximetristi si soferii de pe RAT. Pt. mine un taximetrist nu este altceva decat un posibil atentator la fericirea mea. De fiecare data cand trece pe langa mine un taximetrist belesc bine ochii si strang bine volanu in mana… nu de alta dar maini si picioare nu gasesc la schimb… bicicleta daca o strica… da-0 dreq ca iau sau imi ia alta…
      Cu cat suntem mai multi biciclisti cu atat suntem mai jupani ai soselelor. Altfel dc ar mai avea loc masa critica? Sau aia se face doar asa de jmekerie? Mi-a placut foarte mult tura de noapte si am ramas cascat de cate persoane au participat. Eu cred ca la masa critica ar trebui sa ne miscam cat mai lent doar asa sa-i provocam pe automobilistisi sa le facem in ciuda. i-as da like celui ce a scuipat 🙂
      Invatati ca pe sosea trebuie sa ai sange-n tine precum huidu, altfel o sa ai perfuzii in tine. Cred ca mi-ai inteles parerea 🙂 Sau mai era o vorba: decat carat de 6 mai bine judecat de 12!!!

      • Îmi place că ai bicicletă cu volan pe care să-l strângi când treci pe lângă taximetriști. Nu mă interesează pentru cine ai tu dezgust și cum îi vezi pe taximetriști și șoferii RAT. Eu cred că prin Masa Critică vrem să arătăm cât de mulți suntem dar păcat că nu vin toți cei care au biciclete în Brașov, sunt sigur că suntem mult mai mulți decât cei aproximativ 250 care participă de fiecare dată. Poate mulți nu mai vin din același motiv pentru care nu o să mai particip nici eu, din cauza golănismelor și comportamentului unora care se cred “jupâni ai șoselelor”. Nu vreau să fiu considerat un golan pe două roți.

  4. eram cu taxiul la Primarie cand cei doi tipi au blocat cele 3 benzi de circulatie cu bicicletele personale pentru a facilita virajul spre stanga al celor ce pedalau….si au fost multi…..s-a format o coloana destul de maricica de masini ce…..asteptau… ……ma gandeam serios…ori am devenit mai civilizati,ori am inceput sa respectam biciclistii…oricum….am ramas cu un zambet pe fata mult timp.Sper sa ne revedem in curand ….pe bicicleta. Felicitari tuturor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*