Legenda spune că Munții Baiului nu au nimic interesant pentru că munții din jur i-au furat toate stâncile. Într-adevăr, când ajungeți pe Valea Prahovei privirea vă este acaparată de abruptul spectaculos al Bucegilor iar munții de peste Prahova rămân neobservați. Totuși Munții Baiului au farmecul lor chiar dacă nu au stâncării spectaculoase, ape repezi sau peșteri, farmec pe care îl descoperi după câteva ore de urcuș pe jos pentru că aici nu există transport pe cablu decât din Azuga pe culmea Sorica. Așa am ajuns și noi pe creastă, după mai bine de trei ore de împins bicicletele la deal pe un drum forestier care, în afară de tractoarele muncitorilor forestieri, nu poate fi străbătut de mijloace motorizate. Ajunși sus pe culme am găsit niște priveliști parcă desprinse din balada Miorița, pășuni întinse cu stâne pe fiecare “picior de plai”. În drumul nostru am întâlnit o turmă de oi (deși ne așteptam să dăm peste mai multe) și ne-am făcut probleme în privința câinilor ciobănești dar aceștia ne-au tratat cu indiferență și nu au schițat nici un gest că ar vrea să ne atace. Am mai întâlnit câțiva bicicliști și un grup de motocicliști, în rest doar soarele și vântul domol ne-a însoțit pe tot traseul.

Pe tot parcursul zilei am admirat frumusețile munților din jur, Bucegi la dreapta noastră cu Coștila, Caraiman, Valea Jepilor, Furnica iar spre stânga am avut Munții Grohotiș, Neamțului și Ciucaș puțin mai departe, Valea Doftanei și Valea Prahovei cu Bușteni, Poiana Țapului, Sinaia, Posada, Comarnic și Câmpina.

Coborârea spre Secăria a fost frumoasă chiar dacă a fost pe un drum bolovănos apoi a urmat o urcare pe drum asfaltat și o coborâre foarte abruptă și cu niște curbe foarte strânse care ne-a pus serios frânele la încercare și am ajuns în Comarnic la “557,41 metri deasupra marei” așa cum scrie pe o placă în gara din localitate. Am pornit de la 900 m altitudine, am urcat până la circa 1700 m și am coborât la 550 m, nu a fost ușor dar nici foarte greu, este un traseu pe care îl poate face oricine cu un pic de antrenament și voință. Noi am mers pe drumul de pe creastă care ocolește vârfurile cele mai înalte dar cei care au picioare foarte bune pot urca și pe acestea.

Vom reveni în aceste locuri minunate, vom urca pe alte trasee, vom coborî spre Valea Doftanei, cel mai sigur anul viitor pentru că acum sezonul de pedalat se apropie de sfârșit și încă mai avem trasee pe care vrem să mergem în toamna asta înainte de a da zăpada.

Alte fotografii din această tură puteți vedea aici:

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.476669655688467.105023.100000363098721&type=1

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.425895160813114.94535.100001779010979&type=1

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.161699127301872.34672.100003853575928&type=1