Ați auzit de Transylvania Bike Trails Network? Este o rețea de trasee de biciclete pe dealuri și prin păduri ce leagă satele Bunești, Criț, Meșendorf și Viscri și se dorește ca această rețea să ajungă până la Sighișoara și să treacă și prin alte sate din împrejurimi iar la final să aibă cam 100 km. Din păcate, aceste trasee, realizate de către Cornel Stanciu prin munca proprie și a câtorva prieteni, sunt puse în pericol de a fi desființate de către autoritățile locale care vor să dezvolte în zonă alte activități care ar strica ceea ce este specific locului, aspectul de sat tradițional transilvănaean cu obiceiurile și liniștea de aici pentru care a ajuns renumită zona și pentru care vine multă lume din țară și de afară. Ceea ce vor aleșii locali să facă aici, prin prin acțiuni mai mult sau mai puțin legale sunt un centru spa cu teren de fotbal acoperit, teren de tenis și altele, toate pe o suprafață de câteva hectare, un complex zootehnic de creștere a porcilor ceea ce ar dăuna pensiunilor din zonă prin faptul că turiștilor nu le-ar face plăcere să stea lângă o fermă cu mirosurile ei specifice și o centrală fotovoltaică. Un alt aspect ar mai fi că bicicliștii care merg pe aceste trasee îi vor împiedica pe vânători să-și desfășoare în liniște activitatea pentru care plătesc taxe mari dar din acești bani nu ajunge nimic la primăria din Bunești. Așa că am luat hotărârea ca duminică să mergem să facem un tur pe aceste trasee și să facem și o vizită primarului, pentru a vedea că nu suntem puțini, așa cum a spus la o ședință: “bicicliștii nu merg atunci când e frig”. A fost cam frig dimineața dar asta nu ne-a împiedicat să punem bicicletele pe remorcă, să urcăm în mașini și să ne deplasăm până la Viscri
Aici ne-am întâlnit cu Cornel, ne-am echipat, ne-am dat jos bicicletele și am pornit la plimbare când sorele tocmai ridicase ceața și începuse să încălzească aerul. Am trecut pe la primăria din Bunești pentru a pune câteva întrebări celor de aici dar, bineînțeles, pentru că era duminică, nu am găsit pe nimeni. Totuși am fost remarcați pentru că mai târziu, Cornel a primit un telefon de la primar care l-a întrebat ce este cu atâția bicicliști și de ce se plimbă ei prin comună?

Am mers apoi spre Criț unde am fost serviți la o pensiune cu un pahar de sirop de soc delicios și am intrat pe un drum forestier pe care am mers până am dat de cel mai nou tronson al acestei rețele de MTB și, după 40 de km am ajuns înapoi în Viscri.

Aici am mai stat să mâncăm o ciorbă de fasole și un pahar de pălincă, am urcat bicicletele în remorcă și ne-am întors acasă.


A fost o tură frumoasă într-o zi călduroasă pentru jumătatea lui octombrie, o zi neașteptată după ploile din ultima perioadă, și surprinzător, nu ma dat deloc peste porțiuni de noroi așa cum ne așteptam ceea ce arată că cei care au construit aceste piste au făcut treabă bună cu pietrișul pus deasupra.

Iată ce spune și Cristi Dune Herbert despre această tură.
Am avut parte de o tură cum nu am visat! Am fost pentru prima dată la Viscri și am rămas plăcut impresionat de tot ceea ce am întâlnit în peregrinarea de 40 de km: oameni, natură, vreme, mirosuri, culori! Totul a fost la superlativ! Am plecat 25 de oameni din Brașov, pe o vreme care nu se anunța a fi prea prietenoasă! Aproape tot drumul a fost ceață dar, atunci când am ajuns la destinație, pâcla s-a risipit și norii au început să se destrame! Până am dat jos bicicletele soarele a început să își arate razele, semn că are de gând să ne însoțească pe traseu… și chiar a făcut-o!
Ne-am urcat pe biciclete și am pornit în mica noastră expediție! Am fost o mână de oameni dar cu multă voie bună și poftă de mișcare! Soarele ne îmbia la drum, vântul se ascunsese pe undeva!
Am început traseul pe malul unei ape, am traversat un câmp apoi, urcând un deal, ne-am apropiat de pădure! Urcarea a fost lungă și ușoară! Am trecut pe lângă pășuni, am admirat iarba verde care mai rămăsese, am luat nițel noroi pe anvelope, am respirat aerul ireal de curat și de…liniștit!
Glumele ne-au însoțit pe tot traseul, voia bună a fost la loc de cinste! Prima pauză am făcut-o înainte de a intra în pădure, lângă un foișor de vânătoare și o stivă de lemne! După o pauză de 20 de minute am încălecat pe bidivii pedalopropulsați și am intrat pe partea spectaculoasă a traseului, cea care a fost cel mai greu de amenajat: în pădure!
Aici, vechile poteci, au fost transformate în piste pentru biciclete! Chiar dacă nu depășesc 70 de centimetri lățime sunt foarte bine amenajate: pământ bătătorit peste care sunt puse 2 straturi de pietriș, după cum ne explica Cornel Stanciu, inițiatorul, coordonatorul și constructorul principal! În virajele strânse am întâlnit contrapante, ceea ce facilitează parcurgerea în viteză a traseului pe părțile de coborâre! Noroi am întâlnit doar pe drumul până la intrarea în pădure, care nu ne-a deranjat foarte mult! (La un moment dat glumeam spunând că cineva a turnat lipici pe drum). Dar să revenim: traseul prin pădure a fost impecabil: există marcaje, iar poteca se putea vedea cu ochiul liber, chiar dacă era acoperită cu frunzele căzute proaspăt! Sunt convins că volumul de muncă a fost imens, deoarece pe tot traseul exista pietriș care, cu siguranță, a fost cărat până acolo! Poate voi găsi pe undeva povestea construirii acestui traseu!
Prin pădure am avut parte cam de 30 de km! La un moment dat, traseul iese din pădure, și trece, pe cotă de nivel, un deal! Aici mi-a plăcut faptul că poteca a fost tăiată în deal cu hârlețul și lopata, pentru a fi lățită ca să poată fi parcursă cu bicicleta!
Apoi am intrat iar în pădure și am continuat cu o urcare ușoară! Soarele era încă sus pe cer, așa că nu ne grăbeam nicăieri! Înainte de final am luat cu toții o pauză pe un vârf de deal! Am poposit acolo cât să ne luăm rămas de la pădure și să admirăm satul care se zărea în vale!
Am pornit către Viscri, unde ne așteptau pălinca și ciorba de fasole la care ne gândisem tot drumul! Gazdele noastre au fost foarte primitoare și le mulțumim frumos pentru primirea care ne-au făcut-o! În curtea lor am avut parte de 2 surprize: ultimele raze de soare din zi (ne-am întins ca șopârlele până a fost gata masa) și Charlie Ottley, realizatorul documentarului ”Wild Carpathia”. Ne-am tras în poză cu apoi ne-am pus la masă! Apoi, conform zicalei ”Vine omul, mănâncă oleacă, stă de vorbă dar și pleacă!” am ridicat burțile de la mese și fundurile de pe scaune și am plecat! Am legat bicicletele de mașini și am pornit către Brașov!
Concluzii: 1. Traseul este spectaculos și merită parcurs în ambele sensuri.
2. Natura este frumoasă la orice moment din viață, oricând și oriunde. Ea este gata să se lase descoperită, noi trebuie doar să vrem să o descoperim și este obligatoriu să o respectăm
3. AM TOT RESPECTUL PENTRU TOȚI CEI CARE NE-AU FĂCUT SĂ NE SIMȚIM ATÂT DE BINE: FELICITĂRI CORNEL STANCIU & CO.
A fost o zi superbă din toate punctele de vedere: oameni, locuri și organizare! Este cel mai frumos și mai complet traseu de Cros Country pe care l-am parcurs până acum!